Poșta Română a trimis taloane de pensii capsate cu însemnele PNL
Astăzi, Partidul Social Democrat (PSD) a transmis o solicitare către reprezentanții de la Poșta Română și ai Casei Naționale de Pensii Publice referitoare la implementarea unui „serviciu special de capsare” pentru materialele de propagandă politică. Acestea au fost alăturate taloanelor de pensii destinate distribuției către pensionari.
Potrivit unui comunicat de presă al PSD, celor două instituții li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic. De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.
PSD a amintit că PNL a înghețat punctul de pensie în 2021
„Celor două entități publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autoritățile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.
De asemenea, s-a solicitat conducerii Companiei Naționale „Poșta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajații companiei (pe lângă serviciul de distribuire) și dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.
PSD solicită șefilor Poștei Române și Casei Naționale de Pensii Publice să se abțină să-și depășească atribuțiile legale pe care le au în exercitarea funcției. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancționată de lege.”, scrie într-un comunicat al PSD.
În plus, se menționează într-un comunicat al PSD, că astfel de decizii sunt la limita legii. Sau dincolo de ea. Și ele nu ar fi justificate. Nici măcar din perspectiva electorală.
Se adaugă că pensionarii nu au uitat faptul că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a înghețat punctul de pensie în 2021. PSD arată că formațiunea politică s-a opus cu insistență aplicării calendarului de creștere a pensiilor din Legea 127/2019. Și a contestat recent propunerea PSD de majorare și recalculare a pensiilor. Susținând că nu ar exista resurse financiare pentru astfel de măsuri necesare pentru îmbunătățirea nivelului de trai al pensionarilor.