Scandal fără precedent în Parlament. Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit din nou și a lansat un set de acuzații dure la adresa liderului PNL, Florin Cîțu. Incidentul s-a produs chiar în timpul ședinței solemne din Parlament, la 32 de ani de la Revoluția Română din 1989.
Un scandal fără precedent a izbucnit în Parlament chiar în timpul ședinței solemne din Parlament, la 32 de ani de la Revoluția Română din 1989. Senatoarea Diana Șoșoacă a ținut un discurs, care ulterior s-a transformat într-un atac dur la adresa liderului PNL, Florin Cîțu, după intervenția acestuia.
Mai exact, senatoarea susține că a văzut cu ochii ei parlamentari care înjurau la demonstrațiile din jurul Parlamentului, adăugând că unii dintre ei erau revoluționari. În acest sens, Șoșoacă a adăugat că, Parlamentul îi reprezintă de fapt pe infractorii, dar și pe criminalii dn țară, încălcând astfel o mulțime de norme.
Ea le-a transmis la finalul discursului un Crăciun fericit celor prezenți, făcând un apel la bunătate și iubire față de toți semenii.
”Pe 21 decembrie, acum două zile, am văzut parlamentari care au înjurat demonstranții din jurul Parlamentului. Țin să vă anunț că unii dintre ei erau revoluționari. Să știți că îi reprezentați și pe infractori, și pe violatori, și pe criminali, și pe hoți, pe mulți dintre colegii voștri evazioniști.
Diana Șoșoacă a răbufnit în Parlament
Încălcați orice normă! Faceți ședințe solemne pline de ipocrizie. Se întorc morții în morminte când văd cât de ipochimeni ați ajus cei mai mulți dintre voi. Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă și de Crăciun vă urez să fiți mai buni, mai smeriți și să încercați să iubiți poporul român. Trăiască România suverană! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a spus Diana Șoșoacă în timpul ședinței solemne din Parlament.
Florin Cîțu a intervenit însă după discursul senatoarei, iar acest lucru a generat o răsturnare completă de situație. Mai exact, liderul PNL i-a spus Dianei Șoșoacă că dacă cere respect, trebuie să ofere respect.
”Mulțumim, doamna senator. Dacă vrei să fii respectat, trebuie să îi respecți pe ceilalți, în special timpul acordat”, a spus Florin Cîțu.
De aici, Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit. Senatoarea nu a mai ținut cont de locul în care se află și a răbufnit la adresa liderului PNL. Mai exact, aceasta susține că Florin Cîțu este ”un drogat”, adăugând totodată că el este ”ultimul om” care poate să mai vorbească.
”Ești ultimul om care poți să vorbești, drogatule”, a fost replica acidă a senatoarei Diana Șoșoacă.