Adunarea Generală Extraordinară a Federației Române de Tenis în cadrul căreia 270 de cluburi trebuiau afiliate nu s-a mai ținut din lipsă de cvorum. Din această cauză, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a răbufnit la adresa contestatarilor săi. Despre cel mai dur dintre aceștia, Cosac a precizat că ar avea probleme psihice.
Cosac a fost extrem de dur la adresa lui Marius Vecerdea, cel care îl acuzase de fals și uz de fals.
„Ce se întâmplă astăzi e un lucru extrem de grav. Cei de la Minister au apreciat declarațiile Simonei Halep și ale lui Horia Tecău. Singurii care au fost deranjați știți foarte bine cine au fost.
S-a vorbit despre falsuri și despre alte chestii la această convocare. Vă spun un lucru pe care nu l-am mai zis. În 2015, respectiva persoană (n.r. Marius Vecerdea) mi-a recunoscut că a avut probleme psihice. Din punctul meu de vedere, nu i-au trecut acele probleme.
Problema mare nu e a lui. Problema e că sunt alte persoane în jurul lui care-l iau cu atare. Federația Română de Tenis nu are dușmani, cu excepția celor care nu înțeleg acest sport”, a declarat George Cosac.
Marius Vecerdea, patronul clubului Pamira Tenis, a lansat un atac dur la adresa Simonei Halep și a lui Tecău.
Președintele FRT a dezvăluit că Adunarea Generală a fost boicotată.
„Pentru că astăzi la intrare au semnat 33 de persoane şi, din păcate spre ruşinea uneia, care este chiar publică, a fugit tocmai ca să creeze o anumită problemă. Îmi pare rău pentru dânsul. Nu cred că trebuia să facă lucrul acesta pentru că nimeni nu semnează în fals la Federaţie. Nu vreau să îi pronunţ numele, a invocat anumite probleme medicale„, a declarat George Cosac.
Cel care a plecat de la Adunarea Generală a FRT ar fi fost tatăl Mihaelei Buzărnescu, Mihai, reprezentatul legal al liceului Mircea Eliade, conform realitateasportivă.ro. Simona Halep nu a dorit să intervină pe subiect.