Scandal monstru la primăria Sectorului 1. Un consilier local PNL amenință cu plângere penală

PNL

Scandalurile se țin în lanț la primăria Sectorului 1 din Capitală, iar de această dată protagoniștii sunt șeful departamentului de imagine al Primăriei Sectorului 1 și un consilier local PNL, respectiv Ionel Stoica și Dan Podaru.

Ionel Stoica are povestea lui. Mai exact, susține că liberalul insistă pentru un proiect în urma căruia vor ajunge „bani pentru publicitate la televiziunile infractorilor și colaboratorilor Securității”, în timp ce Podaru îi va face acestuia o plângere penală pentru abuz în serviciu și va iniția și un proces pentru calomnie.

Totodată, Ionel Stoica precizează că liberalul are legături cu și cu PSD-ul. În ceea ce privește sumele care sunt la mijloc, Stoica precizeză că este vorba despre cheltuieli de 100.000 de euro, iar Dan Podaru ar fi cel care a promovat un amendament în acest sens, el fiind votat ulterior la bugetul local.

„În premieră pentru administrația locală din România! Am acumulat în patru luni un număr de 12 plângeri la Comisia de Disciplină din partea #echipeicâștigătoare PNL & PSD Sector 1. De ce? Păi, pentru că am dezvăluit ce se întâmplă în interiorul primăriei și cum PNL-ul condus de Sebastian Burduja este frate de sânge cu PSD-ul lui Daniel Tudorache. Votează împreună și atacă coordonat împreună. Frăția diamantelor!

Iar astăzi am să mai dezvălui ceva: cum vrea PNL să plătească publicitate din banii Sectorului 1 la televiziunile care au fost alimentate cu fonduri publice și de Daniel Tudorache.

Concret, Dan Podaru – Consilier Local PNL Sectorul 1 vrea să promoveze un proiect pentru realizarea unei expoziții de sculptură în Piața Amzei, costul total al cheltuielilor este estimat la 100.000 de euro. Dan Podaru a fost cel care a promovat un amendament, în acest sens, atunci când s-a votat bugetul local. Dacă urmăriți ședințele de consiliu de la Sectorul 1 e imposibil să nu-l fi observat, veșnic pus pe harță, nemulțumit, urlă în sală, se dă mereu în spectacol gratuit”, spune Ionel Stoica.

Unde s-au dus banii

În ceea ce privește televiziunile vizate, potrivit acestuia, este vorba despre B1, Aleph News, Antena 3 și RTV, subliind faptul că „Actuala administrație nu a plătit și nu va plăti niciodată bani pentru publicitate la televiziunile infractorilor și colaboratorilor Securității”.

„În ultimele săptămâni, tot încearcă prin Primărie să fie demarată această expoziție, deși sediul din Piața Amzei nu are niciun fel de autorizație, imobilul este impropriu pentru realizarea unui astfel de eveniment. Cele mai mari cheltuieli, potrivit proiectului pe care vrea să-l transforme în realitate, aproximativ 40.000 de euro urmează să fie plătiți către doi sculptori- drepturi de autor, circa 20.000 de euro sunt alocați pentru promovare la televiziuni- B1, Aleph News, Antena 3 și RTV, print și montaj banner frontal și banner lateral pe clădire- 15.000 de euro etc.

Actuala administrație nu a plătit și nu va plăti niciodată bani pentru publicitate la televiziunile infractorilor și colaboratorilor Securității.

Probabil această postare va fi a 13-a plângere din partea marilor liberali roșii de la Sectorul 1. Reamintesc ce spune Constituția: “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, spune acesta.

La rândul său, Dan Podaru are o cu totul altă variantă, menționând că va depune o plângere penală în acest sens. El susține că Ionel Stoica nu are dreptul la opinii politice din poziția pe care o are.

Totodată, liberalul îl acuză de abuz în serviciu în formă continuată și cu rea intenție, lucru care nu poate să rămână așa.

„Domnule Ionel Stoica, din partea mea, nu veți avea cea de-a treisprezecea plângere administrativă, ci direct o plângere penală.

Domnule Stoica, sunteți funcționar public, fiind directorul Departamentului de Imagine al Primăriei Sectorului 1. Din această poziție, nu aveți, conform legii, dreptul să aveți opinii politice, cu atât mai mult să atacați și să calomniați un Consilier al Primăriei Sectorului 1 sau să puneți în discuție hotărârile votate ale Consiliului Local. Din poziția dumneavoastră de membru al Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 1, aveți obligația, conform articolului 154 din Codul Administrativ, să duceți la bun sfârșit, să puneți în aplicare Hotărârile Consiliului Local, nu să realizați critici, atacuri, analize asupra acestora. Oportunitatea votării unei HCL revine exclusiv Consilierilor Locali.

Cum puteți afirma public, în postare, că nu veți implementa și nu veți realiza un proiect care deja a fost votat de Consiliul Local? Acest lucru demonstrează, în mod evident, un abuz în serviciu pe care îl realizați sub formă continuă, conștient și cu rea intenție”, spune acesta.

Dan Podaru mai adaugă că materialul realizat este unul calomnios și dezinformează publicul în legătură cu intențiile sale, oferind totodată mai multe informații referitoare la realizarea proiectului.

Acesta susține că Ionel Stoica a extras doar anumite pasaje pe care le-a prezentat într-un mod calomnios, acuzându-l de interese ascunse, care au dus la afectarea imaginii publice a acestuia.

„Referitor la materialul dumneavoastră calomnios, prin intermediul căruia dezinformați publicul cu privire la intențiile mele (de a achiziționa spațiu de promovare la „televiziunile infractorilor și colaboratorilor securității”), doresc să precizez:

În luna aprilie, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat, în unanimitate (inclusiv Consilierii USR+) proiectul propus de mine personal și de colega mea, Consilier din partea PMP, Cătălina Cășvean, proiect ce constă în realizarea unei expoziții de sculptură a marilor maeștri Ion Mândrescu și Ioan Nemțoi, bugetul acestui proiect fiind de 500.000 de lei.

Pentru demararea și realizarea acestui proiect, cu colegialitate, v-am transmis un draft de proiect, detaliat, pe care, cinstit vorbind, trebuia să îl realizeze Aparatul de Specialitate, adică Departamentul de Imagine pe care îl conduceți, deoarece acest departament trebuia să pună în aplicare proiectul votat de Consiliul Local.

În loc să dezvoltați și să elaborați acest proiect, ați extras din proiect pasaje în mod aleator (spre exemplu, cel referitor la propunerea de promovare TV a acestui proiect), pe care le-ați prezentat tendențios și calomnios, acuzându-mă de interese ascunse și afectându-mi imaginea publică într-o manieră evidentă. Este cel puțin ciudat faptul că un om de comunicare, șeful Departamentului de Imagine al Primăriei, poate să pună la îndoială promovarea unui eveniment cultural local, destinat locuitorilor Sectorului 1, prin intermediul televiziunii. Nu voi lua în considerare afirmația dumneavoastră, referitoare la securitate și infractori, nici eu nici dumneavoastră neavând calitatea de anchetatori sau de procurori. Vă aduc la cunoștință faptul că achiziționarea spațiului de emisie TV de către instituțiile publice este reglementată, de ani de zile, printr-o lege specială, care implică o transparență absolută”, mai spune liberalul.

Explicațiile lui Dan Podaru

În ceea ce privește reproșurile aduse, Dan Podaru menționează că poziția lui Stoica „în Primărie nu este cea de comunicator personal al doamnei Clotilde Armand sau de apărător al intereselor dânsei, ci de funcționar public”.

Totodată, el l-a acuzat de insinuări și acuzații fără probe, calomnioase, situația trebuind discutată doar în instanță.

„De asemenea, îmi reproșați faptul că, în cadrul costurilor prevăzute pentru acest eveniment, în cadrul draftului pe care vi l-am transmis (și pe care îl puteați modifica sau îmbunătăți) există o sumă, reprezentând plata drepturilor de autor ale celor doi maeștri. Acest punct a fost inserat în urma discuțiilor cu artiștii. Nu înțeleg care este reproșul, discuția sau acuzația?

Trebuie să precizez faptul că, prin draftul de proiect al evenimentului, v-am transmis detalii referitoare la: perioada de desfășurare a expoziției, la numele curatorului expoziției, la reparațiile necesare în spațiul de expoziție, la transportul operelor de artă sau asigurarea acestora, la costurile și tipurile de promovare, la costul producției de pliante sau flyere, sau cel al creațiilor grafice necesare elaborării acestor materiale de promovare. De asemenea, v-am transmis numele posibililor sponsori, din partea presei, a unor restaurante sau a firmelor de pază și securitate. Mai mult decât atât, v-am transmis și un plan de PR propus de către posibilul curator al expoziției.

Citind această enumerare, va fi evident, pentru toți cititorii, că eu personal v-am transmis un draft de proiect elaborat, detaliat, din care dumneavoastră ați extras tendențios un detaliu pe care l-ați prezentat într-o manieră propagandistică, calomnioasă, indecentă din perspectiva unui funcționar public, realizând o dezinformare crasă.

Poziția pe care o dețineți dumneavoastră în Primărie nu este cea de comunicator personal al doamnei Clotilde Armand sau de apărător al intereselor dânsei, ci de funcționar public, director al Departamentului de Imagine, adică un profesionist care nu poate ataca și calomnia Consilierii Locali sau partidele politice.

Având în vedere că, pentru toate insinuările și acuzele, nu există probe, ci doar afirmațiile dumneavoastră calomnioase, având în vedere că sunt profesor și persoană publică iar imaginea mea a fost evident afectată, vă transmit oficial că, alături de plângerea penală, voi sesiza instanțele cu privire la prejudiciile morale și materiale pe care le-am suferit ca urmare a acuzațiilor dumneavoastră nefondate”, a mai adăugat acesta.