În acest context, marii artiști români ocolesc competiția, în principal din cauza modului în care este organizat totul. Nici anul acesta nu face excepție. Înscrierile au avut loc între 9 noiembrie 2019 și 10 decembrie, iar din cele 126 piese participante au fost selectate 24.
Printre câștigători s-a aflat și Dan Bitman, care a decis, însă să se retragă din concurs la scurt timp. Regulamentul spune că dacă acest lucru nu se întâmplă în primele 24 de ore, artistul ar trebui penalizat financiar și prima piesă sub linie ar urma să o înlocuiască pe cea retrasă.
Mai mulți participanți la selecția Eurovision de anul acesta spun că TVR nu a respectat regulamentul și că probabul din nou se vor trage sfori pentru a câștiga cine trebuie, așa cum s-ar fi întâmplat și cu desemnarea celor 24 de piese calificate pentru finală. Aceștia acuză și faptul că nu toți artiștii care se înscriu au drepturi egale.
Regula Wild Card-ului introdus din mers de TVR a creat un adevărat scandal intern și momentan nimeni nu înțelege exact cum are de gând TVR să stopeze valul de acuzații care au început deja să curgă.
O altă problemă ar fi cu trupa Trooper care și-ar fi publicat piesa înainte 1 septembrie 2018, ceea ce nu este în acord cu regulamentul. În urmă cu zece ani, Marius Moga a fost descalificat din acest motiv, iar acum TVR, deși atenționat, nu ar fi luat nicio măsură.
Conform unor surse media, întreaga poveste Eurovision ar costa aproximativ un milion de euro, iar managerul proiectului ar fi Cristian Zgabercea, un apropiat al lui Radu Mazăre, care ar avea și probleme penale serioase. Modul în care sunt gestionați banii și cum este organizată selecția națională a creat numeroase nemulțumiri în rândul tinerilor artiști români, care amenință că vor solicita EBU (Uniunea Europeană de Radio și Televiziune) să ia atitudine.
DREPT LA REPLICĂ TVR
În articolul „EXCLUSIV! Scandal monstru la TVR din cauza Eurovision 2019! Acuzații grave la adresa postului public de televiziune! Dan Bitman implicat! Cât costă toată afacerea”, au apărut o serie de afirmații eronate cu privire la organizarea Selecției Naționale 2019. Pentru acurateţe şi pentru a respecta dreptul opiniei publice la o informare corectă, dorim să facem următoarele precizări:
1. Regulamentul Selecției Naționale 2019 nu prevede penalizări în cazul retragerii din concurs – cap. III, pct. 11. Lit. a)
2. Conform aceluiași Regulament, organizatorul poate proceda la calificarea următorului clasat în situaţia retragerii/eliminării unui concurent; nu este stipulată vreo obligație în acest sens.
3. Regula wild cardului NU a fost introdusă “din mers”, fiind stipulată în Regulament, la cap. VI, pct. 1.1. Lit. c).
4. Regulamentul a fost asumat de toți participanții la Selecția Națională și este respectat în totalitatea sa de organizatori.
5. Sesizările privind piesa Trooper sunt în curs de analiză, urmând ca organizatorii să ia o decizie
6. Suma privind costul organizării, vehiculată în articolo, este nerealistă.
7. Domnul Cristian Zgabercea NU este managerul proiectului, această poziție fiind deținută de dl Demeter Andras Istvan.
Modul în care prezentaţi şi interpretaţi informaţia în articolul pe care îl publicaţi nu face altceva decât să inducă în eroare cititorii dumneavoastră în ceea ce priveşte activitatea managementului Televiziunii Române şi să afecteze imaginea instituţiei.
Din respect pentru publicul dumneavoastră şi al nostru vă rugăm să publicaţi precizările de mai sus, pentru a evita diseminarea unor informaţii trunchiate despre televiziunea publică. Dacă veți continua să publicați afirmații defăimătoare la adresa TVR, ne rezervăm dreptul de a vă acționa în justiție.