Liberalii au reacționat vineri după ieșirile anumitor lideri social-democrați în ceea ce privește reforma sistemului de pensii. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că PNL susține principiile reformei sistemului de pensii şi măsurile propuse.
Ionuț Stroe spune că PNL susține reforma pensiilor și măsurile propuse
Stroe a punctat că singura preocupare este ca majorările să fie unele sustenabile, iar resursele să fie identificate corect.
„Am spus-o foarte clar de la început: PNL susţine principiile reformei sistemului de pensii şi măsurile propuse. Singura noastră preocupare este să ne asigurăm că majorările sunt unele sustenabile. Trebuie să fim responsabili. Nu ne putem juca cu 3% din PIB.
Nu le putem promite astăzi pensionarilor nişte majorări care mâine să nu se mai poată aplica. Trebuie să avem calcule bine fundamentate şi să identificăm corect resursele, în conformitate cu angajamentele pe care le avem faţă de instituţiile europene cu care colaborăm”, a explicat el.
Ionuț Stroe a adus în discuție experiența PNL în ceea ce privește majorarea pensiilor într-un mod sustenabil. În acest sens, purtătorul de cuvânt al PNL s-a referit la perioada de guvernare liberală 2020 – 2022, când pensiile au crescut cu aproximativ 40%.
Pe de altă parte, el a subliniat că atunci când este nevoie ca anumite chestiuni să fie lămurite, acest lucru trebuie să aibă loc în coaliţie, nu prin reacţii în social-media.
Limbajul unor politicieni a mers cam departe
Ionuţ Stroe a declarat că „întotdeauna, când PNL a remarcat o problemă, a semnalat-o în coaliție, la fel cum a fost situația cu plățile cash. Am inițiat o discuție în coaliție și ieri, în ședința de guvern, problema a fost soluționată. Acesta este modul corect de lucru”.
Purtătorul de cuvânt al PNL a menţionat că, din punctul său de vedere, reprezentanţii PSD şi-au „coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de doamna ministru al Muncii. Aceasta a anunţat nişte cifre eronate, punând în dificultate Ministerul de Finanţe” în cazul legii pensiilor. El a punctat că „toată această situație se putea rezolva prin colaborare interministerială.”
„Limbajul unor politicieni a mers cam departe, ajungându-se la cuvinte extrem de dure, precum apelativul ,,schizofrenic” la adresa unui ministru. Pentru a putea purta o dezbatere civilizată, este necesar să temperăm limbajul și să discutăm pe argumente și cifre”, a mai spus Ionuţ Stroe.