Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a răspuns la acuzațiile reporterei Larisa Bernaschi, după video-ul postat de aceasta pe Facebook. Potrivit ministrului, se pare că s-a simțit amenințată de întrebările reporterului Romania TV și susține că nu avea ce să îi comunice cu privire la situația pensiilor.

#lamuncă

”Când am ceva de comunicat, comunic. În rest muncesc fără să fac un scop în sine din aparițiile TV. O angajata a RTV/Sebastian Ghita ținea mortiș astăzi, alergându-mă efectiv, să facă un caz din mărirea pensiei minime. În fapt o indemnizație socială dată de Stat celor care nu au contribuit la sistemul de pensii sau au contribuit incomplet.

Nu există o dezbatere pe această temă. Și ea știa acest lucru. Îi explic civilizat reprezentantei RTV, rugând-o să îmi permită să port discuția planificată cu persoana care mă aștepta. Dar ea se face că pune o întrebare. Sigur, putea să întrebe și dacă rămâne că suntem în luna ianuarie și să spună că, dacă nu am ce comenta, înseamnă că nu sunt transparentă.

De fapt, putea să întrebe pe M.C. Budăi sau pe A. Solomon despre schimbarea legii. Nu ministrul muncii mărește pensia minimă, ci parlamentarii.

Se numește amenințare acest episod. Nu e primul.

În ceea ce mă privește, înțeleg să continui un dialog civilizat. Când am ceva de comunicat, aveți încredere – voi comunica. La momentul la care am concluzii de comunicat. În rest, #lamuncă. Sunt pentru decență și seriozitate în viața publică”, a spus Violeta Alexandru.

În replică, Larisa Bernaschi a spus:

”Doamna Violeta Alexandru,

O să vă răspund punctual la tot ce ați scris:

1. Nu sunt angajata lui Sebastian Ghiță. Sunt angajată a unei societăți din România și plătesc contribuții. Inclusiv la sistemul de pensii, bani din care statul român plătește pensiile.

2. Nu v-aș fi alergat dacă dumneavoastră, ca orice alt coleg din Guvern sau parlamentar, ați fi stat să îmi răspundeți la două întrebări.

3. Și dacă decizia de a NU majora pensia minimă este deja luată și nu se mai poate schimba, acei români merită să știe de ce nu se întâmplă acest lucru, care sunt argumentele care au dus la o astfel de decizie.

4. Există dezbatere pe această temă atâta timp cât ministerul pe care îl conduceți și Guvernul din care faceți parte nu explică o decizie pe care o ia.

5. Parlamentarii au depus un amendament prin care se dorea majorarea pensiei minime, însă Guvernul din care faceți și dvs parte a respins propunerea. (vedeți legea pe care v-ați asumat răspunderea)

6. În ceea ce privește comunicarea și transparența cu care vă lăudați, văd că e doar pe Facebook. Doamna ministru, bunicii noștri sunt mai de modă veche. Nu stau pe Facebook-ul ministrului să vadă ce și când mai postează, ci se uită la televizor.

7. În rest, #lamuncă

P.S. nu va pot eticheta. sper ca postacii dvs. sa va transmita mesajul”.

De la ce a pornit scandalul?

Reamintim că scandalul a pornit de la mesajul postat pe Facebook de reporterul România TV, Larisa Bernaschi, în care a acuzat-o pe Violeta Alexandru că fuge de presă. De asemenea, aceasta a făcut publică și filmarea.

„Se considera cel mai transparent ministru. Isi permite sa faca publice numere de telefon personale ale sefilor institutiilor din subordine. Decide sa inghete pensia minima la 704 lei – adica cei mai saraci dintre romani nu vor avea parte de cresteri de pensii anul acesta. Iohannis vorbeste de cresterea varstei de pensionare la 70 de ani pentru medici si profesori. Ministrul Muncii habar n-are. Nu raspunde, nu discuta. Va invit sa o cunoasteti pe dna Violeta Alexandru, ministrul Muncii”, a scris Larisa Bernaschi pe Facebook.