Scandal total în Austria! Ce se întâmplă după ce au zis că ne lasă în Schengen: A fost o farsă

SPAȚIUL SCHENGEN

SURSA FOTO: ARQ

Dezbaterile cu privire la extinderea spațiului Schengen devin tot mai aprinse! Cancelarul federal al Austriei, Karl Nehammer, a primit recent o lovitură cumplită chiar din propria țară.

Dezbateri aprinse pe tema Schengen. Autoritățile din Austria au transmis că România poate întra în Schengen, pentru început, doar cu frontierele aeriene. Până și acest lucru necesită îndeplinirea unor condiții foarte clare.

Dezbaterile cu privire la spațiul Schengen devin tot mai aprinse

Anunțul a atras imediat critici din partea formațiunii de dreapta Partidul Libertății. Hannes Amesbauer, purtătorul de cuvânt pentru securitate al partidului, a criticat aspru anunțul.

În primul rând, acesta a subliniat că veto-ul lui Nehammer „a fost deja o farsă motivată de PR”. Acest lucru nu a redus și nici nu a împiedicat imigrația ilegală în masă la care este expusă țară, spune Hannes Amesbauer.

Mai mult, doar a continuat situația existentă cu zeci de mii de cereri de azil. Amesbauer a susținut că demersul de a slăbi dreptul de veto arată un dezinteres pentru propriul popor.

Acesta l-a acuzat pe Nehammer și de trădare față de austrieci, în favoarea elitelor de la Bruxelles.

„Veto-ul lui Nehammer și Karner la Schengen a fost deja o farsă motivată de PR, deoarece nu a redus și nici nu a împiedicat imigrația ilegală în masă la care este expusă patria noastră, ci doar a continuat situația existentă cu zeci de mii de cereri de azil. Dar nici măcar această politică de azil nu se mai aplică: Prin demersul lui Karner de a slăbi dreptul de veto Schengen împotriva Bulgariei și României, ÖVP dovedește încă o dată că, în primul rând, nu are niciun interes onest de a opri „noua migrație a popoarelor”, ci mai degrabă va deschide ușile și mai mult, iar în al doilea rând, că este întotdeauna gata să îi ia fără jenă pe austrieci drept proști și să îi trădeze în favoarea elitelor de la Bruxelles.

Răzgândirea lui Karner este, prin urmare, o trădare continuă a propriei populații și o răsturnare planificată în tranșe pentru a putea trece în cele din urmă cu mâna întinsă extinderea Schengen – și asta după ce Nehammer și Karner înșiși au afirmat recent că păstrează linia anterioară”, a declarat purtătorul de cuvânt, conform OTS.

Amesbauer spune că partidul lui Nehammer îi ia pe austrieci drept proști

Hannes Amesbauer a spus apoi și că partidul lui Nehammer îi ia pe austrieci drept proști.

„În loc să facă ceea ce este bine și corect pentru propria sa populație, ÖVP servește constant UE și elitele UE și consideră că austriecii nu observă cum sunt păcăliți. Cât de proști crede ÖVP că sunt, de fapt, austriecii? Nehammer, Karner și Co., evident, se consideră a fi deosebit de inteligenți”, a mai spus Amesbauer, potrivit sursei menționate.

Formațiunea este cunoscută, printre altele, pentru puternica opoziție față de intrarea României în spațiul Schengen.

Amintim că ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat că a solicitat deja Comisiei Europene triplarea numărului de polițiști de frontieră.

Acesta a cerut și modernizarea tehnică a pazei de frontieră în special la granițele bulgaro-turce și romăno-sârbe.

O alte cerere a vizat solicitanții de azil din Afganistan și Siria, care „ar trebui să fie transferați în România și Bulgari”, a spus ministrul austriac.

Declarația a fost criticată în repetate rânduri de mai mulți oficiali din Bulgaria.