Scandal total în Europa! Erdogan continuă seria atacurilor după ce a intrat în conflict cu Grecia. De această dată, liderul Turciei s-a dezlănțuit la adresa Franței, pe care o atacă direct.
Preşedintele turc a explodat la adresa liderului francez Emmanuel Macron, folosing cuvinte destul de grele în ceea ce îl privește. El a spus că Macron este un „ambiţios incapabil”. Mărul discordiei îl constituie sprijinului categoric pe care președintele Franței îl acordă Greciei în criza cu Turcia din Mediterana de Est, potrivit AFP.
Într-o videoconferinţă cu liderii locali ai partidului său, preşedintele turc şi-a justificat politica externă de forţă şi l-a atacat în special pe şeful statului francez, care şi-a înmulţit recent criticile la adresa sa.
„Unii se întreabă de ce Turcia se află în Siria, Libia, Mediterana de Est (…) Dacă Turcia renunţă la tot, ar putea Franţa să rezolve dezordinea pe care ambiţiosul incapabil care o conduce a provocat-o şi să adopte o politică a bunului simţ?”, a afirmat el.
Tensiunile dintre Turcia și Franța au explodat în ultimele săptămâni din cauza sprijinului acordat de Franţa Greciei în conflictul cu Turcia în Mediterana de Est.
Turcia a revendicat dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă despre care Atena spune că este sub suveranitatea sa. Cele două state au avut mai mult schimburi de replici contondente, au efectuat manevre militare şi au trimis nave în zonă.
Franţa și-a declarat categoric sprijinul pentru Grecia și a desfăşurat nave de război şi avioane de luptă în regiune. Acest demers nu a fost pe placul Turciei.
Situația s-a tensionat și mai tare amplificat săptămâna trecută, când Emmanuel Macron a susținut că „poporul turc este un mare popor care merită altceva”. El a făcut astfel aluzie la acţiunile guvernului turc şi la consecinţele lor.
Erdogan nu s-a lăsat mai prejos și a acuzat joi ţările din regiune şi Uniunea Europeană că îi întind „capcane” Turciei şi că au propriile „calcule” în privinţa regiunii.