Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat miercuri în ședința de plen că starea de alertă „e strict un obiectiv personal al lui Klaus Iohannis”.
„Putea continua stare de urgenta daca situatia de sanatate o impune, cu mai putine restrictii. S-a dorit inlocuirea cu stare de alerta ca sa se livreze mai mult ca o victorie pentru puncte electorale. Este o notiune mai degraba inventata, Constitutia nu prevede starea de alerta. Acum ne intoarcem toti, ne contorsionam sa lucram in jurul unui punct impus arbitrar si electoralist de guvernare si de Presedinte. Suntem intr-o logica cu ochii la sondaje”, a mai declarat acesta, potrivit stiripesurse.ro.
Cătălin Drulă a mai spus că președintele Iohannis ia decizii „in functie de cum da bine la conferinta de presa”, iar România „nu arata ca o tara guvernata”.
Replici dure din partea liberalilor
De cealaltă parte, liberalii sunt foc și pară la auzul acestor acuzații, iar liderul deputaților PNL, a avut miercuri, în plenul Camerei Deputaților, o replică virulentă la adresa USR.
„Am lasat politica asta tip bascalie USR la o parte, gratie colegilor responsabili. Stimati populisti de la USR, va asumati decese? Cand o sa aveti macar o zi de guvernare in tara asta sa veniti sa ne spuneti ce avem de facut. Stiu ca nu va place ca acest guvern nu si-a frant gatul politic. Cei care se urca cu picioarele pe cadavre, asa sa le ajute Dumnezeu!”, a zis liderul deputaților liberali, Florin Roman.