„Vor fi audieri începând din 29 ianuarie în care vor fi invitați Mugur Isărescu să prezinte explicații și președintele Consiliului Concurenție și toți autorii implicați. Am decis să fac publice aceste informații înainte de audiere pentru că eu consider de interes public deosebit. Vreau să cer BNR ca de mâine să oprească acest mecanism artificial de calculare a ROBOR care umflă ratele românilor. ROBOR este o înțelegere între băncile comerciale, nu e nicidecum rezultatul unei piețe libere, este o înțelegere pentru a acoperi pierderile care sunt puse pe spinarea celor care au astăzi credite în lei.”, a declarat Daniel Zamfir.
Replica BNR nu s-a lăsat așteptată și a venit prin purtătorul de cuvânt al instituției, Dan Suciu, care suține că Daniel Zamfir nu cunoaște piața și nici legea de funcționare a BNR:
„Dl Zamfir aruncă un lung șir de confuzii și neclarități. Piață funcționează de zeci de ani și brusc descoperă dânsul că e manipulată. O dovadă clară că nu înțelege nici piață nici nu cunoaște legea după care funcționează BNR și asta e autodescalificant. Impactul BNR asupra pieței este unul stabilit prin politica monetară însăși, care e atributul legal al BNR. Dacă are alte întrebați legate de piață să se adreseze Asociației Piețelor Financiare care funcționează pe bază unor prevederi internațional acceptate, pentru că e piața bancară pe care asociația o utilizează. Cred că rolul dl Zamfir este doar acela de a creă confuzie. În folosul cui?”, a spus Dan Suciu.