Scandal total la Survivor România! Show-ul difuzat de Kanal D s-a încheiat recent, iar marele premiu a fot câştigat de Zanni.
Încep însă să iasă la iveală detalii uluitoare despre ce s-a întâmplat la filmări în Republica Dominicană, în cele aproape şase luni petrecute acolo de concurenţi, relatează Cancan.
Bătaie, cu pumni şi înjurături, între doi concurenţi; imaginile au rămas secrete
Un episod care nu a ajuns pe ecranele televizoare ar fi fost o confruntare între Giorgiana Lupu şi Starlin, ambii din echipa Războinicilor.
Cei doi foşti concurenţi s-ar fi luat la bătaie, cu pumni şi cu înjurături, însă imaginile nu au fost niciodată difuzate în timpul emisiunii. În plus, ceilalţi concurenţi care au asistat la episodul violent au fost sfătuiţi de realizatorii emisiunii să nu vorbească despre asta.
Surse dintre cei prezenţi la faţa locului, în Republica Dominicană, au povestit pentru Cancan că întreg scandalul ar fi degenerat, cel mai probabil, din cauza stresului, a foamei şi a oboselii concurenţilor.
“Starlin ar fi jignit-o pe Giorgiana, i-ar fi vorbit urât de familia ei (…) Ea a crescut în orfelinate”
“Starlin ar fi jignit-o pe Giorgiana, i-ar fi vorbit urât de familia ei, iar ea este foarte sensibilă când vine vorba despre tatăl ei, mama ei, asta pentru că n-a avut familie, n-a avut parte de dragostea lor. Se știe că ea a crescut în orfelinate și că nu-și cunoaște tatăl.
După ce i-ar vorbit așa, Giorgiana ar fi sărit la bătaie la Starlin, l-ar fi lovit chiar în față, cu pumnul, cu palma, s-au încăierat. Ar fi sărit imediat colegii de echipă și cei din producție ca să îi separe.
Ulterior, la un consiliu, Starlin a fost pedepsit, nu ar fi primit o recompensă, iar pe Giorgiana n-au dat-o afară, ci au mutat-o în echipa Faimoșilor”, au precizat surse apropiate de show-ul Survivor.
Cresc pretenţiile lui Zanni, după câştigarea finalei Survivor România
Cât despre Zanni, cel care a câştigat finala Survivor şi marele premiu de 50.000 de euro, artistul ar putea cere acum mai mulţi bani pentru concerte, având în vedere creşterea sa în popularitate.
“Mario Fresh și Lino Golden nu se mai dau jos din pat fără 2.500 de euro. Ei se află în topurile muzicale, le-au crescut pretențiile.
Iar Zanni cu siguranță îi va depăși pe Mario și pe Lino, după ce a câștigat marele concurs de supraviețuire Survivor România, filmat de Kanal D în Republica Dominicană”, au mai precizat sursele Cancan.