Fiul lui Liviu Dragnea a pierdut un proces cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. El s-a s-a plâns judecătorilor că a fost amendat abuziv de un agent de la Rutieră.
Totul s-ar fi petrecut în în luna februarie a acestui an, atunci când Dragnea Jr a fost tras pe dreapta în timp ce circula cu autoturismul său pe raza sectorului 1. Din acel moment, lucrurile devin neclare: Dragnea spune că a vrut să coboare din mașină și și-a dat jos centura în timp ce polițistul spune că acesta nu purta centura de siguranță de la bun început. În consecință, Valentin Dragnea a primit amendă pentru lipsa purtării centurii de siguranță.
Chiar dacă nu a fost vorba de mulți bani la mijloc, Dragnea Jr s-a supărat și și-a pus avocații să dea în judecată poliția, solicitând anularea penalității. Potrivit kanalD, reprezentanții instituției conduse la acea vreme chiar de Carmen Dan, preferata lui Liviu Dragnea, a luat situația în serios și au depus o întâmpinare prin care au arătat că procesul-verbal ”se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, dedusă din încrederea că agentul constataor consemnează faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări”.
Dragnea Jr a fost nevoit să demonstreze că polițistul a mințit, lucru ușor cam greu ținând cont nu au existat martori iar filmări de la ”locul faptei” nu au existat. Judecătorii l-au citat pe Valentin Ștefan Dragnea în vederea audierii, însă acesta nu s-a prezentat în instanță. În aceste condiții, Dragnea Jr a pierdut procesul și a rămas cu amenda ”la purtător”.