Ședință cu scântei în Coaliție. Timp de cinci ore, liderii PSD, PNL și UDMR și-au concentrat toată atenția pe împărțirea funcțiilor în teritoriu. Ei s-au certat s-au certat pe împărțirea funcțiilor din eșalonul doi și trei. Au fost avute în vedere posturile de secretari de stat și cele din consiliile de administrație a mai multor instituții. Potrivit unor surse politice, PSD, PNL și UDMR nu au reușit să ajungă la un consens pentru funcțiile din deconcentrate din Iași, Mureș, Brăila, Satu Mare și Giurgiu.
Pe de altă parte, miniștrii din Guvernul Ciucă au fost chemați pentru a prezenta progresele înregistrate. Fiecare reprezentant al Guvernului a avut la dispoziție o jumătate de oră pentru a prezenta situația din ministerul pe care îl gestionează.
S-au certat cinci ore pe împărțirea funcțiilor în teritoriu
Președintele PNL a fost cel care a avansat ideea unei posibile remanieri. Ideea lansată de Florin Cîțu nu este dorită nici de PSD și nici de unii liderii ai PNL. Cum tema nu era de interes nici pentru PSD și nici PNL, discuțiile s-au axat pe împărțirea funcțiilor în teritoriu. Este un subiect care stagnează de luni bune, iar numirile sunt blocate. Șefii de organizații au fost sunați pentru a se vedea cum stă situația în teritoriu și care sunt problemele.
În paralel, au fost chemați la discuții și miniștrii. Surse din PSD au subliniat că nu se are în vedere acum schimbarea niciunui ministru social-democrat. Florin Cîțu își dorește însă o remaniere în rândul miniștrilor liberali, potrivit unor surse din partid. El a fost cel care a deschis anterior acest subiect, apreciind că PNL se putea afla mult mai bine în sondaje dacă nu existau „câteva sincope”.
Care este adevărata miză?
Potrivit unor surse politice, miza lui Florin Cîțu este cu totul alta. El se simte trecut pe linie moartă și încearcă astfel să ia fața premierului Ciucă. Motiv pentru care aduce în atenția publică diferite teme care ar putea să dea senzația că încă deține puterea în partid. Însă, așa cum au menționat surse din PNL, o remaniere fără voința premierului Ciucă și a președintelui Klaus Iohannis este puțin probabilă. De altfel, liberalii din conducerea partidului i-au reproșat lui Cîțu.
Șansele unei remanieri în tabăra PSD sunt inexistente. În ceea ce privește remanierea la PNL, surse din partid au arătat că aceasta nu este posbilă dacă ea nu este dorită de premierul Ciucă.