Scandal uriaș în muzica populară românească. Gheorghe Turda și Constantin Enceanu sunt la cuțite

gheorghe-turda

Gheorghe Turda

Este scandal de proporții pe scena muzicii populare românești. Doi dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi sunt la cuțite. Este vorba de Constantin Enceanu și Gheorghe Turda. S-a aflat de le ce a pornit totul.

Scandal uriaș între Constantin Enceanu și Gheorghe Turda, doi artiști extrem de apreciați de muzică populară. Ultimul a dat detalii importante la AntenaStars. Gheorghe Turda a povestit în detaliu de la ce a pornit cearta între el și colegul său. Mărul discordiei ar fi repertoriul muzical. Cei doi s-au întâlnit la o petrecere, iar acolo lucrurile au luat o întorsătură neașteptată din clipa în care Gheorghe Turda a pus mâna pe microfon. Potrivit spuselor lui Turda, acesta a luat microfonul și a început să cânte o doină. N-a apucat să fredoneze prea mult, că imediat Constantin Enceanu s-ar fi ridicat de la masă și ar fi început să țipe la el.

”Eu am cântat o doină, nici n-am cântat doua versuri din strofa doinei, că s-a ridicat şi a început să urle la mine. A urlat pur şi simplu. Urla bazaconiile lui, nici nu mă interesează, că nu vreau să reproduc ce a spus. M-a derutat total, m-a întrerupt din cântare şi bineînţeles că toată lumea a rămas stupefiată de gestul lui”, a declarat Gheorghe Turda la Antena Stars.

De la ce a pornit tot scandalul

Întrebat de la ce a pornit scandalul dintre ei și de ce a avut Constantin Enceanu o astfel de reacție atunci când Gheorghe Turda a început să cânte, acesta a afirmat că interpretul de muzică populară ”nu este normal la cap”.

Gheorghe Turda a spus că se simte invidiat de Constantin Enceanu, care se crede o mare vedetă. Acesta din urmă ar vrea mereu să fie în centrul atenției, vrea să cânte el toate piesele și nu ține cont de faptul că este loc sub soare pentru toată lumea.

Situația a explodat atunci când, sub privirile tuturor invitaților, Gheorghe Turda a aruncat un pahar cu apă către Constantin Enceanu. Cântărețul de muzică populară a spus că aceasta ar fi fost singura soluție prin care ar fi putut să îl potolească.

Gheorghe Turda: Vin haştagii ăştia din folclor ca să ne demonstreze că ei sunt buricul pământului

”Eu sunt cântăreţ de operă polivalent din multe puncte de vedere, muzică de operă, am terminat belcanto, el ce a terminat la viaţa lui, ce pregătire muzicală are individul? Invidii, nu ne mai suportă pe noi, valorile din generaţia de aur, şi vin haştagii ăştia din folclor ca să ne demonstreze că ei sunt buricul pământului. A fost obraznic, nu se face aşa ceva, să întrerupi un artist de valoarea lui Gheorghe Turda, ca să începi să ţipi şi să faci haz şi bazaconii”, a adăugat Gheorghe Turda.

În cele din urmă, cântărețul a afirmat că l-a iertat deja pe Constantin Enceanu pentru gafa pe care a făcut-o. I-a dat însă un sfat: să învețe cât mai multe lucruri de la el și să-și revizuiască comportamentul.