Scandal uriaș la Federația Română de Șah: ”Riscăm să ajungem în starea în care e fotbalul”, se plâng cei care contestă actuala conducere a federației și mai ales modul în care aceasta încearcă să își păstreze influența.
Scandal uriaș la Federația Română de Șah: Perechea Iacoban-Danilov, aflată de nu mai puțin de opt ani la conducerea instituției, este aprig contestată de comunitatea șahistică din țara naostră.
Dieter Nisipeanu, cel mai puternic șahist român din toate timpurile, se află printre vocile care cer o schimbare.
Scandal uriaș la Federația Română de Șah. Jocuri murdare făcute de conducere?
Contestatarii actualei conduceri ai Federației susțin cu tărie echipa propusă de Vlad Ardeleanu.
Ardeleanu acuză însă jocurile murdare făcute de cei care conduc în acest moment destinele șahului românesc.
”Federația Română de Șah a convocat in cursul zilei de ieri, o comisie ad-hoc, formata din președintele in functie Sorin Avram Iacoban, actualul Secretar General, Constantin Ionescu și Emanuela Onuț – secretara.
Aceasta comisie a luat decizia de invalidare a candidaturii mele la funcția de Președinte al Federației de Șah, pe o interpretare abuziva a statutului F.R.Sah.
Nu am fost informat in prealabil, nu mi s a oferit dreptul de a fi ascultat, dreptul de a ma apara, sau dreptul de a remedia problemele de dosar, in cazul in care acestea ar fi existat.
Ca să aibă o acoperire, a fost angajata o firmă de avocatură care să reinterpreteze statutul F.R. Șah.
In plus, această comisie ad-hoc, nu are avizul Consiliului Director al F.R. Șah.
Anunț public că voi face toate demersurile ca sa ma pot apara, si lucrurile să se îndrepte.
Chiar dacă se face tot posibilul să nu candidez pentru funcția de Președinte al Federației Române de Șah, vă asigur că lucrurile se vor rezolva și ne vom vedea la Iași în data de 15 august.”, a scris el pe Facebook.
Nisipeanu îl susține pe Ardeleanu
Postarea sa a fost distribuită de Nisipeanu, care îi ia apărarea:
”Absolut jenant! Daca se mai intreba cineva de ce am schimbat federatia, cred ca totul e limpede acum. Ca sa fie cat se poate de clar, nu, nu ma voi intoarce pe lista Romaniei cat timp IS Dobronauteanu va fi la conducerea sahului Romanesc. Sunt foarte putine certitudini in viata, dar acest fapt este 100% sigur.”, a scris șahistul pe Facebook.
Trebuie menționat faptul că Dieter Nisipeanu joacă în prezent pentru Germania, după ce nu a vrut să mai aibă de-a face cu Federația Română de Șah.
”Sahul risca sa ajunga in starea in care e acum fotbalul !”, arată unul din numeroasele comentarii de pe internet, de susținere a noii echipe care vrea să preia conducerea FRS.
De precizat că actuala conducere a FRS caută să-și favorizeze propriul candidat, pe Ionuț Șerban Dobronăuțeanu, având informații că echipa Ardeleanu-Diaconescu câștigă tot mai mult teren cu o săptămână înainte de alegerile din 15 august.
Sursă foto: Dreamstime.