Meciul dintre Ajax Amsterdam şi Feyenoord a fost oprit duminică seară, după ce mai multe fumigene și artificii au fost aruncate pe teren. A fost nevoie de intervenția poliției pentru calmarea spiritelor.
Meciul, oprit definitiv
Meciul de duminică dintre Ajax și Feyenoord, disputat pe teren propriu în campionat, a fost întrerupt după 11 minute din repriza a doua. Decizia a fost luată din cauza suporterilor care au aruncat cu fumigene pe teren.
Oaspeții câștigau cu 3-0 când arbitrul a întrerupt jocul și a trimis jucătorii celor două echipe pe tunel. Asta s-a întâmplat când au fost aruncate pentru a doua oară fumigene pe terenul de joc.
Unele dintre acestea au aterizat în apropierea porții, împiedicând continuarea jocului.
Pe ecranul mare de la Johan Cruyff Arena a fost afișat un mesaj pe care scria: „Aprinderea focurilor de artificii este interzisă”. Acest lucru nu a avut niciun efect asupra comportamentului fanilor.
Ajax ar putea fi sancționată
Ajax riscă să aibă probleme cu autoritățile fotbalistice olandeze după ce nu a reușit să controleze comportamentul celor din tribune.
Pedepsele vor fi date de KNVB după ce se va stabili cât de severe trebuie să fie.
De asemenea, giganții din Amsterdam vor fi întrebați cum de s-a permis unui grup de huligani să ia cu asalt intrarea în stadion – ceea ce a dus la declanșarea gazelor lacrimogene și la intervenția poliției antirevoltă.
Ajax a avut un început de sezon mizerabil. După ce a câștigat primul meci, a obținut două remize și a pierdut unul în Eredivisie. Ajax se află pe locul 13 în campionat, cu o singură victorie în patru meciuri. Dezamăgirea fanilor a crescut în ultimul an.
Clubul a ocupat locul al treilea în campionat în campania precedentă, ratând calificarea în Liga Campionilor.
Clubul este în haos și în afara terenului, directorul tehnic Sven Mislintat fiind anchetat pentru un potențial conflict de interese în legătură cu un transfer recent, scrie France 24.
Poliția olandeză a folosit gaze lacrimogene
Un grup de fani furioși ai lui Ajax a încercat să intre cu forța pe stadionul Arena după ce meciul a fost întrerupt, ceea ce a determinat poliția să îi disperseze cu gaze lacrimogene, a scris poliția din Amsterdam pe platforma de socializare X.
Poliția a precizat „După meciul oprit, suporterii au pătruns în intrarea principală (a stadionului). De atunci, ordinea a fost restabilită”.