Scandal uriaş la PRO TV! S-a ajuns la tribunal. Care a fost decizia judecătorilor

sigla protv pro tv

SURSA FOTO: ProTV

Probleme în justiţie pentru postul de televiziune PRO TV. A fost chemat în instanţă, în 2016, de către Uniunea Națională a Artiștilor din România. De ce s-ar fi făcut vinovat celebrul post TV şi cum s-a încheiat întregul scandal?

PRO TV a scăpat de tribunale!

PRO TV, târât prin tribunale pentru plata a drepturi de autor de peste 1 milion de lei

Totul a început în anul 2016, atunci când UNART (Uniunea Națională a Artiștilor din România), a dat în judecată societatea care administrează cunoscutul post de televiziune.

Motivul: PRO TV trebuia să plătească remuneraţiile datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual, difuzate pe posturile de televiziune PRO TV, Acasă TV, Acasă TV Gold, PRO TV International și ProCinema, în intervalul 14 octombrie 2014 – 15 iulie 2016.

Uniunea Artiştilor a cerut instanţei de judecată ca pârâta PRO TV să fie obligată la plata unei sume estimată la 1.107.805 lei. Suma exactă de plată urma să fie stabilită prin expertiză contabilă şi actualizată, scrie justnews.ro.

Decizia Tribunalului Bucureşti, după trei ani de procese

Procesele dintre UNART şi PRO TV au durat trei ani, iar, la final, decizia a venit din partea Tribunalului Bucureşti, care a obligat PRO TV să plătească Uniunii Naţionale a Artiştilor suma de 229.971,52 lei, remuneraţie aferentă perioadei 14 octombrie 2014 – 15 iulie 2016, precum şi suma de 9.993,22, actualizare cu rata inflaţiei.

În plus, Tribunalul Bucureşti a mai obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 77.993,37 lei, penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Tot în sarcina PRO TV a picat şi plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.500 de lei (onorariu avocaţial), a mai stabilit Tribunalul Bucureşti.

Sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti nu a fost însă una definitivă, motiv pentru care a fost atacată cu apel de către PRO TV.

Cele două părţi au căzut ulterior la pace

De curând însă, societatea care adminstrează postul de televiziune şi Uniunea Națională a Artiștilor din România au ajuns la o înţelegere. Curtea de Apel Bucureşti a luat act şi a consfinţit tranzacţia părţilor.

“Tip solutie: Schimbat total

Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că: Ia act şi consfinţeşte tranzacţia părţilor. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti.

Document: Hotarâre 1273/2021  06.10.2021”, potrivit portal.just.ro.