Confederația Națională Sindicală ”Cartel Alfa” protestează în cadrul unei scrisori deschise la adresa Premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor cu privire la misiunea administratorilor Tarom de a ”tăia în carne vie” pentru a salva compania.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
Domnului Lucian Bode, ministru
Domnule prim-ministru, domnule ministru,
Procesul de restructurare demarat la nivelul Companiei Naționale TAROM vizează concedierea a aproximativ unui sfert din personalul actual. Așa cum a ținut să anunțe domnul ministru, “administratorii au misiunea să taie în carne vie” pentru a salva compania.
Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA”, în numele membrilor săi din cadrul Companiei Naționale Tarom, atrage atenția că, pentru a avea șansa să salveze compania, procesul de restructurare trebuie să vizeze prioritar posturile de conducere, deoarece cei care au adus compania în această situație în ultimii ani, nu vedem să aibă capacitatea de a o redresa.
”Numeroșii directori care s-au perindat succesiv”
La acest nivel, organigrama s-a lărgit constant în ultimii ani, cu diversele echipe de consilieri pe care le-au adus numeroșii directori care s-au perindat succesiv la conducerea acestei companii. Mulți dintre aceștia și-au găsit un loc călduț, plătit generos, rămânând în companie pe cvasi-sinecuri.
Mai mult decât atât, aceștia “s-au asigurat” suplimentar împotriva concedierii, prin sume compensatorii exorbitante trecute în contract, fără nicio transparență sau vreun proces de negociere colectivă. Aceste abuzuri din cadrul companiei reprezintă un subiect de competența DNA, instanță de altfel sesizată de sindicate de-a lungul timpului.
Situația dezastruoasă în care se află compania, amplificată – dar nu determinată! – de criza sanitară actuală – a fost cauzată de deciziile proaste de la nivel de management. În perioada de după 2007, compania a avut pierderi de peste 600 milioane de dolari, pierderi pentru care totuși nimeni nu este responsabil.
Lipsa cronică de dialog social, simulacrele de negocieri colective, absența unui plan consistent de afaceri și căpușarea politică, au transformat o companie de tradiție a României, un simbol de prestigiu, recunoscut internațional și au adus-o pe marginea falimentului.
”Nu salariații sunt responsabili”
Dacă acum 50 de ani, Tarom desfășura inclusiv zboruri transcontinentale, fiind o sursă de mândrie pentru cetățenii acestei țări, în ultimii 12 ani, ca urmare a acestei politici de distrugere, compania a decăzut, pierzând sau renunțând la rute externe, acumulând pierderi și împingând spre concurență personal supra-calificat, pe a cărui pregatire s-au cheltuit sume considerabile, cu consultanta externă plătită pe sume exorbitante, Tarom devenind practic cel mai mare furnizor de personal calificat în domeniul aviației de transport din țară.
Un exemplu este in cadrul procesului de achiziții de avioane noi, în care s-a stabilit vânzarea avioanelor vechi.
Acest proces trebuia să aducă cât mai mulți bani companiei, dar s-a dovedit un alt proces de „înaltă competență”, fiind realizat la prețuri de vânzare a avioanelor ATR 42 sub valoarea prețului pieței, conform deciziei Adunării Generale a Acționarilor din martie 2020.
În acest context, nu salariații sunt responsabili de această situație, ci deciziile luate la nivel de management. Dimpotrivă, salariații sunt cei care au menținut activitatea companiei, lucrând în condiții din ce în ce mai precare, în unele cazuri cu sacrificarea vieții personale, cu o salarizare scăzută și inechitabilă, atât în raport cu valoarea muncii lor, cât și în raport cu distribuția veniturilor în interiorul companiei.
”Personal operațional calificat și înalt calificat”
Atragem atenția că personalul operațional al companiei este calificat și înalt calificat. Pierderea acestor oameni va avea consecințe serioase în momentul reluării activităților de zbor odată cu diminuarea sau încetarea crizei sanitare.
În concluzie, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” vă solicită să evitați să transformați lucrătorii în țapi ispășitori pentru ceea ce este un dezastru determinat de incompetență managerială și jaf politic, să respectați transparența și obligația de consultare și informare a lucrătorilor prin dialog social în vederea găsirii de soluții alternative de eficientizare și relansare economică, nu numai prin politica de personal.
Dacă doriți cu adevărat să salvați această companie de mare tradiție a României, atunci luați toate măsurile necesare pentru a orienta procesul de restructurare al Companiei Naționale Tarom exact acolo unde trebuie, la nivelul personalului de conducere, directori și foști sau actuali consilieri care nu au expertiză și/sau experiență în aviația de transport, având în schimb salarii și beneficii disproporționate și complet nejustificate în raport cu responsabilitatea și eficiența în companie.
Bogdan Iuliu HOSSU
Presedinte CNS „Cartel ALFA”