TVR are mari probleme bugetare de o bună perioadă de timp. Televiziunea publică, pentru care fiecare român este obligat să plătească, fie că-și dorește sau nu, este repetentă când vine vorba de audiențe și încasări și asta în condițiile în care pe post rulează și emisiuni foarte bune.
Din păcate, lipsa de promovare a acestora se reflectă și în numărul mici de telespectatori care le urmăresc. Totuși nu cei mai performanți jurnaliști au cele mai mari salarii. Pe adresa redacției Capital a sosit un mail de la mai mulți angajați ai Radio România, postul public de radio, tot cu buget de la stat, care sunt nemulțumiți de faptul că directorul, Georgică Severin ar fi dobândit postul strict din rațiuni politice și că acesta ar avea un salariu de 30.000 de lei.
„Presedintele Director General are cel mai mare salariu din istoria institutiei, in conditiile in care veniturile sunt aproape in intregime provenite de la bugetul statului, acesta nu este prevazut in Contractul Colectiv de Munca, potrivit legii, ci s-a stabilit printr-un artificiu administrativ – aproximativ 30.000 de lei, la care se adauga cheltuielile de protocol si deplasarile internationale fara rezultate cuantificabile.
Locuinta RAAPPS de peste 100 mp este platita din banii radioului si potrivit declaratiei de avere, presedintele radioului detine 6 imobile. (https://srr.ro/files/CY1923/64%20-%20avere%20si%20interese/SeverinGeorgica-AveresiInterese-14.06.2018.pdf)”, acuză jurnaliștii RRA.
Scandalul salariului Laviniei Șandru
Un alt scandal monstru a fost declanșat de jurnaliștii de la Libertatea care au publicat salariile încasate de două dintre vedetele postului, Ionuț Cristache și Lavinia Șandru. Ambii au amenințat că îi vor da în judecată pe cei care le-au publicat contractele. Și totuși sunt bani publici, deci cu toții avem dreptul să știm cum gestionează Televiziunea Publică, aproape falimentară, bugetul provenit de la statul român, adică de la plătitorii de taxe și impozite.
„Firma Laviniei Şandru a fost contractată pentru un număr de 12 episoade, difuzate o dată pe săptămână, sâmbăta, de la ora 16.00. SC Stratcom Media and Film se ocupă în totalitate de realizarea acestei emisiuni. Ea este livrată televiziunii publice, care nu face decât să o difuzeze. Un episod costă 2.000 de euro, bani primiţi de firma Laviniei Şandru. Adică un total de 24.000 de euro, fără TVA, pentru trei luni de muncă.
Ciudăţenia contractului este că se situează la limita superioară a plafonului de 25.000 de euro. Este o cifră importantă. Orice contract care depăşeşte suma de 25.000 de euro trebuie adus în discuţia Consiliului de Administraţie. Orice este sub 25.000 de euro poate fi decis de către conducerea executivă a TVR, fără a mai da socoteală cuiva. La expirarea celor 3 luni de contract, acesta poate fi reluat, tot fără a ajunge în atenţia Consiliului de Administraţie”, scriu jurnaliștii de la Libertatea.
Conform unor surse, pentru a obține acest contract extrem de profitabil, ar fi pus o vorbă bună chiar Darius Vâlcov, fostul soț al Laviniei Șandru și un apropiat al lui Liviu Dragnea.
Interesant este că TVR își permite să plătească aceste sume uriașe în condițiile în care în urmă nu cu mult timp am ratat Eurovisionul pentru neplată și ne-am făcut de râs în întreaga Europă
Totuși Lavinia Șandru susține că jurnaliștii de la Libertatea nu ar fi prezentat obiectiv situația și că ei i-ar rămâne mult mai puțini bani în realitate. Nu pomenește nimic, însă de audiența pe care o înregistrează.
„Azi, nou episod din seria „dujmanii boborului”. După ce l-au mitraliat pe ionuț Cristache că îndrăznește să facă cea mai urmărită emisiune de la TVR, Libertatea m-a găsit și pe mine că n-am bască. Și au publicat un articol despre emisiunea pe care o fac în fiecare sâmbătă pe TVR1.
Nu-i bai că informațiile sunt construite pe principiul bicicletei de la Radio Erevan, care i s-a luat, nu i s-a dat. Durata emisiunii nu e de 30 de minute, ci de o oră. Cum suma pe ediție este absolut nespectaculoasă, în titlu a fost prezentat un cost pe tot sezonul, ca să sune cât de cât. Costurile includ filmarea, montajul, locația, plata echipei tehnice. Și chiar și așa, adunând mere cu pere, pe tot sezonul s-a obținut o sumă mai mică decât cea necesară pentru o singură ediție a unei emisiuni de divertisment de la orice televiziune care nu emite dintr-o garsonieră.
Dar problema nu e aducerea din pix a informației, că asta a devenit norma pentru presa din România. Ci faptul că jurnaliști care le cer altora să respecte legea nu o fac ei înșiși. Există o lege legată de datele personale și alta legată de contractele comerciale, pe care unii jurnaliști nu dau nicio ceapă degerată. Măcar jurnalistul care a scris articolul în cauză m-a sunat înainte să publice articolul, gest pe care alții nici nu se mai obosesc să îl facă. Sigur că mă voi ralia demersului colegului meu Ionuț Cristache de a da în judecată Libertatea pentru încălcarea legilor în cauză. Măcar ca gest pedagogic. Vă anunț peste doi ani, durata medie a unui proces de acest tip în România, cum s-a încheiat”, a scris Lavinia Șandru pe Facebook