Scandal uriaş pe piaţa maşinilor electrice! O importantă reţea şi-a înfuriat toţi clienţii

Un scandal uriaş a izbucnit la nivel european pe piaţa vehiculelor electrice. Mai precis, este vorba despre o reţea de încărcare a acestor maşini, care a reuşit să ia o decizie care i-a înfuriat pe toţi clienţii.

IONITY este una dintre marile rețele pan-europene de încărcare rapidă pentru mașini electrice, fondată de grupurile BMW, Daimler, Ford și Volkswagen. Compania tocmai a anunțat un nou plan tarifar, iar sumele plătite urcă până la 0,79 Euro/1 kWh (adică 3,76 Lei/1 kWh). Anunțul a stârnit un val uriaş de critici, sute de persoane postând mesaje de nemulţumire pe pagina de Facebook a IONITY.

La un consum mediu extraurban de 20 kWh/100 km pentru o mașină electrică obișnuită, parcurgerea unei distanțe de 100 km ar costa 15,8 Euro (75,3 Lei), echivalentul unui consum de circa 10-12 litri de benzină sau motorină la o mașină pe combustie.

IONITY a ţinut totuşi să precizeze că prețuri sunt valabile pentru clienții liberi de contract, adică cei care nu au un sistem de facturare preferențial agreat cu producătorul auto de la care și-a cumpărat mașina. Pe reţelele de socializare s-a vehiculat un preţ preferenţial pentru clienţii de autoturisme Audi electrice din Germania de până la 0,33 Euro/1 kWh, informaţie neconfirmată însă de cei de la IONITY, scrie 0-100.ro.

Cât costă un kWh în reţeaua Tesla Supercharger

Până acum, în funcție de țară, posesoriii de maşini electrice beneficiau de modele de tarifare pe minut (indiferent de cantitatea de energie absorbită de mașină în unitatea de timp tarifată) sau pe sesiune de încărcare (indiferent de durata acesteia și de cantitatea de energie consumată de mașină).

Ca termen de comparaţie, 1 kWh în rețeaua Tesla Supercharger costă, la nivel european, circa 0,25 Euro, de trei ori mai puțin faţă de tarifele nepreferenţiale anunţate de IONITY.

Reţeaua IONITY s-a extins în Europa de Vest, unde sunt în total 200 de stații de încărcare fast-charge, cu peste 860 de porturi de încărcare.