În urmă cu două zile, Kate Middleton a făcut public faptul că se confruntă cu o problemă gravă de sănătate. Ea a dezvăluit că a fost diagnosticată cu o formă de cancer. După o intervenție chirurgicală în luna ianuarie a acestui an, testele postoperatorii au confirmat diagnosticul. În prezent, prințesa de Wales urmează un tratament de chimioterapie.
În paralel, presa străină a lansat speculații legate de relația dintre Kate Middleton și Prințul William. Prințul William nu ar fi fost alături de soția sa atunci când aceasta a dezvăluit diagnosticul său de cancer.
Căsnicia lui Kate Middleton cu Prințul William nu e atât de idilică
Mai mult, se sugerează că căsnicia lor nu ar fi atât de idilică pe cât pare în fața publicului. Deși își exprimă afecțiunea unul față de celălalt în aparițiile publice, surse anonime indică faptul că există tensiuni și „certuri groaznice” între cei doi în privat.
Potrivit informațiilor prezentate în presa internațională, cuplul Casei Regale format din Kate Middleton și Prințul William se confruntă cu disensiuni și neînțelegeri. Mai mult, în momentul în care Kate Middleton a făcut public diagnosticul său de cancer, Prințul William nu s-ar fi aflat în prezența ei.
Cei doi folosesc porecle unul pentru celălalt
Aceste conflicte din cuplu au fost aduse în atenție și într-o carte recentă intitulată „Gilded Youth: An Intimate History of Growing Up in the Royal Family”. Autorul regal Tom Quinn a dezvăluit că mariajul dintre Kate Middleton și Prințul William nu este întotdeauna armonios.
El a spus că există momente de tensiune și certuri. Conform autorului, cei doi folosesc porecle unul pentru celălalt. Ei au dispute aprinse în care își aruncă vorbe dure. Kate Middleton a fost numită, printre altele, „babe”, „Babykins” sau „Ducesa Doolittle”.
„Cineva de la palat mi-a povestit despre poreclele pe care le au unul pentru celălalt. Dar nu totul este frumos. Au certuri groaznice în care aruncă unul în celălalt cu lucruri. Kate ar putea părea o persoană foarte calmă și William la fel.
Dar nu întotdeauna sunt așa. Stresul lor este datorat de faptul că sunt în permanență înconjurați de ajutoarele de la palat. Este ca un roman de Jane Austen”, a spus Tom Quinn, conform The Mirror.
Explicația pentru absența lui William la momentul anunțului despre cumplita boală
Pe de altă parte, conform informațiilor apărute în presa străină, Kate Middleton a fost singură atunci când a făcut publică vestea că suferă de cancer.
Se pare că Prințul William nu i-a fost alături în momentul anunțului, cel puțin conform videoclipului făcut public de la palatul din Windsor, în care partenerul ei de viață nu a apărut.
De ce nu a fost prezent și Prințul William în momentul în care Prințesa de Wales a anunțat public că se confruntă cu această boală și urmează chimioterapie?
Anunțul video a fost făcut public în data de 22 martie 2024, la ora 18:00. Cu toate acestea, există o explicație pentru absența lui Prințul William din acest videoclip.
„Era ea, ca femeie puternică ce oferă un mesaj la fel de puternic către națiune. Nu avea nevoie de nimeni să stea alături de ea. Prințul William o susținea pe soția lui, dar și familia, din spate! (…) O declarație scrisă ar fi fost, poate, prea șocantă.
Era vorba despre oamenii care o vedeau. Ea trebuia să îi liniștească și să arate că este pozitivă. Știind că erau știri care aveau să șocheze oamenii, ea a vrut să o facă cât mai plin de compasiune posibil”, a spus o sursă, conform The Times.