Deputatul USR, Claudiu Năsui, a calculat miercuri, pe Facebook, ce pensie va primi Violeta Mirea, șefa postului de Poliție din satul Alexandrei Măceșanu, acolo unde părinţii au făcut prima plângere cu privire la dispariţia fetei. Potrivit informaţiilor, femeia, care este soţia fostului şef al Poliţiei Caracal. cel care s-a pensionat de asemenea imediat ce a izbucnit scandalul, va încasa peste 3900 de lei pensie specială, la care se adaugă și pensia de contributivitate.
”După ce șeful poliției Caracal s-a pensionat, acum soția sa îi urmează exemplul.
Violeta Mirea a fost șefă de post în satul din care provenea Alexandra Măceșanu, cea despre care domnul Mirea spunea că nu are nimic să își reproșeze.
Dacă soțul acesteia urma să dobândească privilegiatul statut de pensionar special la începutul lunii, la nici două săptămâni, soția i se alătură, fiind astfel o familie specială căruia statul îi va plăti încă 3800+ lei/ lună.
Aceasta este o aproximare și se bazează pe informațiile găsite în declarația de avere a soțului din 2018. De ce? Pentru că nu e de găsit declarația dumneaei de avere pe niciunul din site-urile dedicate specific acestui lucru.
Mai mult, în declarațiile anterioare, venitul dumneaei este șters și apare doar al soțului și al copilului. Asta ințelege statul prin transparență.
Astfel, din declarația de avere a soțului pe 2018, avem un venit anual al doamnei Mirea de 67,000 lei, deci 5583 lei/lunar. Doamna Mirea este în sistem din 1990, adică are o vechime de 29 ani, ceea ce înseamnă că la procentul de 65% care reprezintă minimul pentru calculul pensiei speciale, i se mai adaugă alte 4 procente.
Întrucât, conform legii, se iau în calcul ultimele 6 luni consecutive, și presupunând că doamna Mirea nu a mai beneficiat de creșterile salariale din 2019, deși acest lucru este aproape imposibil, ajungem la o pensie specială de cel puțin 3852 lei (69% * 5583), la care se va adăuga și pensia pentru contribuitivitate.
Astfel, indiferent de circumstanțele pensionării , statul recompensează oamenii din sistem, din munca și contribuțiile noastre. Până când vor fi unii mai speciali decât alții?”, scrie Claudiu Năsui.