Rusia nu îşi va creşte producţia de petrol în viitorul imediat, în pofida înăspririi sancţiunilor americane împotriva Iranului, a declarat preşedintele Vladimir Putin. Mai mult, preţul petrolului a sărit în ultimele zile până aproape de pragul de 75 de dolari pentru prima dată în ultimele şase luni, după ce SUA au anunţat luni anularea scutirilor de la respectarea sancţiunilor, care le permiteau anumitor ţări, precum China şi India, să importe petrol brut din Iran.
‘Producem în prezent 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. Şi putem produce mai mult. Avem un potenţial colosal. Însă avem cu acord cu OPEC ce prevede menţinerea producţiei la un anumit nivel. Iar acest acord rămâne în vigoare până în iulie’, a afirmat Putin, într-o conferinţă de presă la finalul summitului ‘Noului Drum al Mătăsii’, scrie Agerpres.
‘Niciunul din partenerii noştri, inclusiv Arabia Saudită, nu renunţă la acordurile noastre din cadrul OPEC’, a dat asigurări preşedintele rus.
Putin a declarat însă că Rusia este ‘pregătită să satisfacă necesităţile nu doar ale Chinei, ci şi ale tuturor partenerilor (săi) din întreaga lume’.
‘Restricţiile americane faţă de Iran vor intra în vigoare la începutul lui mai. Nu îmi imaginez care va fi reacţia pieţei mondiale energetice’, a menţionat el.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că ţări precum Arabia Saudită vor compensa închiderea ‘robinetului’ iranian. Cu toate acestea, Riadul a indicat miercuri că nu are în vedere o creştere a producţiei în viitorul apropiat.
„Vorbit cu Arabia Saudită şi alţii pe tema majorării fluxului de petrol. Toţi sunt de acord”, a scris pe Twitter preşedintele american.
Liderul de la Casa Albă a mai discutat în trecut cu membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru ca aceştia să îşi majoreze producţia şi cursul ţiţeiului să scadă.
Presiunile asupra cartelului s-au accentuat după ce Statele Unite au decis să pună capăt, de la 2 mai, derogărilor care permiteau ca opt ţări să cumpere petrol iranian.
Donald Trump a afirmat deja luni că Arabia Saudită, liderul cartelului, şi celelalte ţări vor „compensa” pierderea de barili iranieni pe piaţa mondială.
Ministrul saudit al energiei, Khalid Al-Falih, a dat asigurări în acelaşi timp că ţara sa este pregătită să „stabilizeze” piaţa.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, Donald Trump a făcut deja ca preţul petrolului să se diminueze după ce a afirmat că a vorbit cu OPEC pentru a reduce barilul de petrol, ceea ce, în opinia sa, va duce la scăderea preţului benzinei.
Miliardarul american nu a precizat însă dacă a vorbit direct cu un responsabil al OPEC de la Viena ori s-a referit la membri ai cartelului, cum este Arabia Saudită, notează AFP.