Parchetul a anunțat ce s-a întâmplat cu dosarele primarului din Cristești declarat decedat

Un primar PSD a fost „omorât” în acte de către un procuror pentru a scăpa de dosar penal. Acesta este cercetat într-un dosar pentru neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu şi fals.

Update: Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a transmis un comunicat de presă ca reacție a informațiilor apărute.

„Avand in vedere informatiile vehiculate in presa nationala, conform carora procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani au emis o ordonanta prin care au dispus clasarea fata de primarul comunei Cristesti, Lucian Borfotina, pentru savarsirea mai multor infractiuni, cu motivarea ca sus-numitul a decedat, va informam urmatoarele:

Prin ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani, din data de 30.09.2019, in care au fost insusite argumentele cuprinse in propunerea organelor de cercetare penala, respectiv referatul din 25.09.2019, emis de Serviciul de Ordine Publica – I.P.J. Botosani, s-a dispus clasarea pentru un numar de 11 infractiuni, avand ca persoana reclamata pe actualul primar al com. Cristesti, respectiv numitul Lucian Borfotina (in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen., respectiv faptele nu exista), disjungerea cauzei si dec1inarea competentei catre Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani, pentru alte doua infractiuni, precum si o solutie de c1asare, cu privire la infractiunea de neglijenta in serviciu, prev. de art. 298 Cod penal.

Cu privire la aceasta din urma infractiune, s-au efectuat cercetari cu privire la fostul primar al comunei Cristesti, Aciobanitei Ioan, solutia de clasare fiind dispusa, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen., intrucat la data de 15.05.2017, a intervenit decesul acestuia. In concluzie, aceasta solutie nu i1 vizeaza pe actualul primar al comunei Cristesti.”

Aici comunicatul de presa PJ Botosani.

Primarul PSD al comunei Cristești, din Botoșani, Lucian Borfotină, a concediat, în urmă cu doi ani, o angajată a primăriei, imediat după ce edilul a ajuns în funcție. Femeia a deschis mai multe procese civile şi penale împotriva acestuia, dar și împotriva secretarului comunei Cristeşti, Bogdan Peţenchea.

Lucian Borfotină, primarul comunei Cristeşti.

În cei doi ani de la deschiderea procesului, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au reușit să-i audieze o singură dată pe cei doi și după aceasta nu s-a mai întâmplat nimic. Și judecătorul a consemnat că în respectiva cauză, singurele acte de urmărire penală efectuate de procurori au fost audierea primarului şi secretarului din Cristeşti, fără să se mai întâmple altceva.

Fosta angajată a contestat astfel modul în care se desfășoară urmărirea penală în acest caz, iar judecătorul a cerut de asemenea lămuriri.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani a transmis o informare halucinantă în care a anunțat că primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină, ar fi murit.

„Vă facem cunoscut că în dosarul penal nr, 4338/P/2017, având ca obiect plângerea penală formulată de B. Elena , s-a dispus la data de 30.09.2019 clasarea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 298 Cod Penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului”, se arată în răspunsul trimis de procurori.

Cu toate acestea primarul este viu și nevătămat și ar fi fost doar „omorât” în acte de procuror, pentru a scăpa de dosarul penal, scrie botosaninecenzurat.ro.