Pe fondul Crimelor din Caracal, Serviciul 112 a fost aspru criticat în ultima vreme, însă un lucru mai puțin obișnuit s-a întâmplat în cursul zilei de astăzi.
Probabil pentru a testa vigilența polițiștilor, un tânăr de 15 ani a apelat astăzi Serviciul 112 și a anunțat că a fost răpit și că este închis într-o casă.
Patru ore mai târziu, polițiștii l-au găsit plimbându-se cu prietenii, anunță Poliția Capitalei. În urma evenimentului, polițiștii au anunțt că îi vor amenda pe părinții copilului.
„Imediat, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 5 și ai secțiilor 17, 18, 19 și 24 au demarat verificările. Cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au fost demarate și verificările de ordin tehnic.Toate forțele implicate, în mai puțin de 4 ore l-au depistat pe minor. Acesta, un băiat de 15 ani, se plimba împreună cu mai mulți prieteni. A fost condus la secția de poliție, unde au sunt prezenți și părinții săi”, anunță Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În căutarea tânărului au fost implicați nu mai puțin de 26 de polițiști, în sprijinul lor venind și 38 de jandarmi din cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București.
Conform prevederilor legale, părinții minorului vor fi sancționați contravențional.
„Facem un apel și în același timp vrem să atragem atenția ca aceste jocuri ii costă pe părinți și duc inevitabil la întârzieri în soluționarea celorlalte cazuri anunțate”, transmite Poliția Capitalei.