Într-un comunicat remis redacției, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precizează că, în data de 8 februarie 2013, Comisia Europeană, prin Sistemul Rapid de Alertă, a transmis o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa. Unitatea care a produs lasagna este Comigel din Luxemburg, iar materia primă a provenit de la Comigel Franţa.

În momentul de faţă, aşa cum rezultă din notificarea Comisiei Europene se cunoaşte că produsul a fost distribuit prin lanţuri de magazine din Marea Britanie. În ceea ce priveşte originea materiei prime, notificarea Comisiei Europene nu face niciun moment referire la România, menţionând doar furnizorul de carne Comigel din Franţa.

MADR precizează că, încursul zilei sâmbătă, ANSVSA a contactat telefonic serviciile veterinare din Franţa, care au confirmat faptul că este vorba de două unităţi din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare şi tranşare, bovine, porcine, ovine, cabaline. ”Până în prezent nu avem informaţii cu privire la data la care a avut loc transportul şi menţiunile înscrise pe etichetă, autoritățile franceze urmând să informeze imediat ce intră în posesia datelor”- prcizează MADR.

Tot sâmbătă, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a fost declanşată o anchetă în vederea efectuării trasabilităţii loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa, şi verificării modului în care au fost respectate toate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare.
Citiți și: Carrefour, Cora, Auchan și alții retrag produsele suspecte din magazine

Azi, MADR ne-a transmis printr-un nou comunicat că până la acest moment, nu s-au primit date suplimentare prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă al Comisiei Europene sau de la serviciile veterinare din Franța, de natură să aducă clarificări asupra gradului de implicare a celor două unități din România. demarată ieri este în continuare în derulare, având în vedere volumul mare și complexitatea documentelor referitoare la asigurarea trasabilității.

 
”Până în prezent în urma derulării anchetei, rezultă că una din unități este aproape exclusă urmare a faptului că a livrat pe piața Uniunii Europene numai carne de cal. Pentru cea de-a doua unitate în momentul de față se verifică listele de trasabilitate cu locurile de descărcare și documentele aferente, ancheta nefiind încă finalizată din cauza volumului mare de activitate al acestei unități precum și din lipsa elementelor de identificare solicitate autorităților franceze. Reiterăm faptul că nu este vorba de o alertă europeană ca urmare a unui potențial pericol cu implicații asupra siguranței alimentare, de natură să pună în pericol sănătatea publică, ci de o notificare privind fraudarea prin substituție a cărnii de vită cu cea de cal”.

 MADR mai precizeazî că cel mai probabil, în cursul zilei de luni prin intermediul Comisiei Europene și al serviciilor veterinare din Franța vom avea informații suplimentare de natură să clarifice gradul de implicare al unităților românești. ”MADR condamnă astfel de practici menite să induca în eroare consumatorul și se angajează alaturi de autoritățile din celelalte state ale UE să-i identifice și să-i pedepseasca, în conformitate cu legea pe cei care vor fi găsiți vinovați.

 Reamintim că Agenţia Britanică pentru Siguranţă Alimentară (FSA) a anunţat, joi, că a descoperit că lasagna marca Findus, care ar trebui să conţină carne de vită, conţinea în anumite cazuri chiar 100% carne de cal, iar acest produs era fabricat de compania franceză Comigel. Instituţia britanică a cerut vineri să fie testate toate produsele care conţin carne de vită după ce a fost descoperită carne de cal în lasagna, marca Findus, şi a evocat o posibilă anchetă penală în acest caz care a provocat nemulţumire în Marea Britanie.

Preşedintele companiei franceze Comigel, Erick Lehagre, a anunţat vineri că produsul, respectiv carnea de cal folosită în lasagna considerată de vită, provenea de la un producător român. Compania credea iniţial că era vorba de carne de origine franceză. ”Furnizorul francez de carne pentru lasagna, care susţine că a cumpărat respectiva carne din România, trebuie să fi ştiut că este vorba de carne de cal şi nu de vită, a declarat sâmbătă”, pentru AFP, Sorin Minea, preşedintele Patronatului Romalimenta. ”Sunt convins că importatorul ştia că nu este carne de vită, deoarece carnea de cal are un gust, o culoare şi o textură specifice”, a spus Minea. Potrivit declaraţiilor sale, în România există trei abatoare care se ocupă cu sacrificarea cailor şi le exportă carnea către ţări din Uniunea Europeană, îndeosebi către Franţa şi Italia. ”Este o operaţiune legală, care se face în conformitate cu normele în vigoare”, a subliniat Minea, care a precizat că importatorii fac în general analize ca să verifice calitatea cărnii. ”Dar, pentru a stabili tipul cărnii, trebuie făcută o analiză specifică şi aceasta se face doar dacă există o anumită suspiciune”, a mai spus președintele Romalimenta. 

Traseul cărnii: România-Anglia via Cipru și Olanda

Ministrul delegat francez Benoît Hamon a dezvăluit, sâmbătă, primele rezultate ale anchetei direcţiei de combatere a fraudelor privind introducerea cărnii de cal româneşti în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită, dezvăluind un circuit comercial care trece prin Cipru şi Olanda. "Ancheta desfăşurată de serviciile DGCCRF (Direcţia generală pentru concurenţă, consum şi combaterea fraudelor) a permis stabilirea circuitului comercializării cărnii vizate", potrivit unui comunicat citat de cotidianul Oues-tFrance, preluat de Mediafax. "Furnizorul uzinei luxemburgheze (a companiei Comigel, furnizorul Findus, n.red.) este grupul francez Poujol", holding de vârf al companiei Spanghero. Poujol "a achiziţionat carnea congelată de la un trader cipriot, care a subcontractat comanda unui trader situat în Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un atelier din România", precizează ministrul. Benoît Hamon a denunţat această schemă care "dezvăluie înainte de toate o logică financiară care ar fi adus peste 300.000 de euro". El a cerut DGCCRF să discute cu departamentele corespunzătoare din România şi Olanda "pentru a stabili în ce măsură trebuie imputată frauda sau o eroare de gestiune".