Tensiunile la nivel înalt dintre România şi Ungaria par să capete amploare. Anunţul făcut recent de ministrul ungar arată că lucrurile au ajuns la cu totul alt nivel, pornind de la scandalul cimitirului. Oficialul maghiar atrage atenţia că s-au făcut paşi înapoi în ce priveşte drepturile minorităţilor în România.
Este inacceptabil faptul că s-au făcut paşi înapoi în ce priveşte drepturile minorităţilor în România, a spus sâmbătă ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
Acesta a explicat, într-o declaraţie de sâmbătă, că noul Cod administrativ, modificat de guvernul român printr-o OUG, reduce în loc să extindă drepturile minorităţilor naţionale, contrar unei propuneri susţinute anterior de o majoritate parlamentară.
Conform noilor reglementări, minorităţile naţionale îşi vor pierde dreptul la folosirea limbii materne, dacă proporţia lor în populaţia generală scade sub 20%. Prevederile anterioare garantau protejarea drepturilor dobândite indiferent de evoluţiile demografice, se adaugă în declaraţie, potrivit Agerpres.
„Considerăm că noile reglementări pun de asemenea în pericol dreptul la folosirea limbii materne în procedurile administrative în sate şi oraşe unde proporţia minorităţilor naţionale depăşeşte 20%”, a mai spus Szijjarto.
Reglementările internaţionale şi bilaterale protejează drepturile minorităţilor şi acestea trebuie respectate şi în România, a insistat ministrul ungar de externe.