Fără ca statul român să miște un deget în privința vehiculelor implicate în scandalul Dieselgate, două mari grupuri germane promit acordarea de bonusuri și compensații financiare clienților de la noi. Desigur, o astfel de măsură este mai degrabă menită să redreseze imaginea industriei auto din cel mai puternic stat european decât să susțină achizițiile, mai ales că vorbim despre vehicule premium cu prețuri ridicate.
În urma acuzelor tot mai virulente ale organizațiilor de mediu și chiar ale unor autorități locale care susțin că statul german nu face suficient pentru a forța constructorii de mașini să renunțe la producția vehiculelor cu motoare foarte poluante, cancelarul Angela Merkel a convocat la începutul lunii august o întâlnire cu reprezentanții grupurilor BMW, Daimler și Volkswagen în urma căreia a fost luată decizia ca aceștia să susțină o campanie de „ecologizare” a parcului auto prin oferirea de bonificații la achiziția unor mașini noi „prietenoase cu mediul”. Totodată, peste cinci milioane de vehicule comercializate în Germania vor beneficia gratuit de o modificare a programului de gestiune al motorului prin care se speră o reducere importantă a emisiilor de noxe.
BMW și Daimler au extins aria, Vokswagen mai așteaptă
În cursul lunii trecute, mai întâi grupul bavarez BMW și, mai apoi, Daimler AG, au anunțat sumele oferite cliențior pentru renunțarea la un vehicul Euro 4 sau mai vechi în favoarea unuia electric, hibrid sau diesel Euro 6 cu emisii de maximum 130g CO2 pe kilometru. Mai mult chiar, deși discuția din august privind bonificațiile s-a referit strict la piața germană, ambele grupuri au declarat apoi că vor extinde programul și către alte state europene. Culmea, deși grupul Volkswagen este principalul vizat de scandalul Dieselgate și singurul constructor împotriva căruia au fost aduse dovezi clare, șefii din Wolfsburg nu se grăbesc să anunțe propria contribuție la refacerea, măcar parțială, a imaginii imdustriei auto germane. Matthias Mueller, șeful VW AG, s-a mulțumit până acum să menționeze că va exista un bonus a cărui valoare nu este încă stabilită. „Sumele oferite clienților vor reprezenta un stimulent puternic pentru a trece la o mașină modernă și ecologică, cu motor convențional sau dotat cu tehnologii alternative”, a anunțat Mueller. Pe de altă parte, deși mulți se așteptau ca marele grup german să anunțe sumele oferite pentru „ecologizarea mașinilor proprii în cadrul expoziției de la Frankfurt, oficialii Volkswagen au preferat să privească mult mai departe în viitor, lăîsând prezentul să suporte consecințele „păcălirii” testeor de emisii ani de-a rândul. Astfel același Matthias Mueller a declarat la IAA 2017 că grupul săiu va investi 20 de miliarde de euro până în 2030 pentru a lansa pe piață veariante electrice pentru toate cele circa 300 de modele ale brandurilor grupului. La această sumă uimitoare se vor adăuga 50 de miliarde de euro destinați achiziționării bateriilor necesare pentru aceste vehicule. Nimic concret despre bonusuri pentru clienții actuali care au cumpărat produse cu specificații mincinoase.
Până la 2.000 de euro
Primele informații privind extinderea stimulentelor oferite pentru schimbarea unui vehicul vechi cu unul nou și puțin poluant în România au venit de la reprezentanța BMW în România. „BMW Group România urmăreşte strategia de dezvoltare a grupului la nivel global, implicându-se şi în dezvoltarea de staţii de încărcare sau susţinând prima de până la 2.000 de euro pentru schimbul unui automobil diesel Euro 4 sau mai vechi cu un automobil ecologic nou”, au declarat oficialii companiei la începutul lunii septembrie. Ei au adăugat că programnul de subvenții se va desfășura până la finalul acestui an. La solicitarea Capital, și reprezentanții Mercedes-Benz România au confirmat aplicarea stimulentelor pe piața locală. „Bonusul este valabil și aplicat de Daimler la nivel european, inclusiv în țara noastră, pentru a crește numărul de mașini noi, prietenoase cu mediul, aflate în circulație. Astfel, posesorii de mașini – indiferent de brand, cu condiția ca autoturismul să fi fost înregistrat anterior timp cel puțin șase luni pe numele persoanei care solicită oferta – cu motorizări diesel care se încadrează între normele Euro 1 și Euro 4 sunt eligibili pentru a beneficia de un bonus de 2.000 euro, net, la schimbarea respectivei mașini și comandarea unui autoturism Mercedes-Benz cu motorizare diesel, benzină sau plug-in hybird, corespondent normelor Euro 6. Sunt oferiți 1.000 euro net în cazul în care optează pentru un model smart electric drive, sau un model smart cu motorizare Euro 6 pe benzină – fortwo, forfour sau fortwo cabrio”, au declarat pentru Capital cei de la Mercedes-Benz România.
Conform acestora, bonusul acordat de Daimler poate fi combinat cu orice alt tip de subvenție disponibilă pe piață. În plus față de bonusul acordat, clienții vor primi o compensație financiară pentru autoturismele cu motorizări diesel care se încadrează între normele Euro 1 și Euro 3, vehiculele respective urmând a fi casate ulterior. Valoarea compensației financiare pentru autoturismul uzat va fi determinată în urma unei evaluări efectuate de o instituție specializată independentă. Clienții care aleg să înlocuiască un autoturism cu motorizare diesel, norma Euro 4, vor primi prețul de trade-in, la care se va adăuga bonusul de schimb acordat de Daimler.
Tot la solicitarea Capital, reprezentanții Porsche România, importatorul mărcilor grupului Volkswagen la noi au anunțat că nu pot nici confirma, nici infirma oferirea unor bonificații. „În ce privește marca Audi, singura informație disponibilă acum este că bonusul se aplică pentru piața germană”, au explicat reprezentanții companiei. În cazul mărcii Volkswagen situația este, încă, la fel de neclară.