Ministrul Justiţiei a declarat că va sesiza Inspecţia Judiciară în cazul fostului procuror-şef al DIICOT Georgiana Hosu, după clasarea dosarului 10 august.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că va cere procurorului general să efectueze un control în unităţile de parchet pentru a verifica modul în care sunt declinate sau preluate anumite dosare, în contextul clasării dosarului 10 august de către DIICOT. El a mai precizat că va sesiza vineri Inspecţia Judiciară în cazul fostului procuror-şef DIICOT Georgiana Hosu după ce un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea de redeschidere a dosarului 10 august formulată de aceasta.

„În opinia mea, ar trebui măcar să se cerceteze dacă avem de-a face cu o gravă neglijenţă sau dacă avem de-a face cu o părere a unui magistrat, procuror, cu privire la acest dosar. Şi în privinţa asta am în lucru o sesizare la Inspecţia Judiciară pe care cel mai probabil o voi depune mâine, pentru a se elucida aceste aspecte şi a nu exista acest dubiu”, a declarat Stelian Ion, într-un interviu acordat G4Media, întrebat dacă ar trebui luată vreo măsură împotriva fostei şefe a DIICOT pentru felul în care a gestionat dosarul 10 august.

Chestionat dacă va face o sesizare în cazul Georgianei Hosu, ministrul Justiţiei a răspuns: „Din încheierea judecătorului de cameră preliminară ar rezulta că această informare a soluţiei de clasare ar fi fost făcută într-un mod neglijent. Dacă citeşti cu atenţie toate argumentele de acolo. Concluzia o va trage Inspecţia Judiciară. Nu pot spune eu că aşa s-a întâmplat cu siguranţă. Inspecţia Judiciară este cea care, potrivit legii, va cerceta lucrul acesta”, transmite news.ro

Controlul o va viza pe fosta procuroare-şefă a DIICOT

„Da. Am spus că aşteptăm motivarea. Nu aş vrea să vorbesc de nume, nu mă interesază cum se numeşte persoana respectivă. Vizează procurorul ierarhic superior care a informat soluţia de clasare. Societatea e împărţită, e divizată în acest moment. Dar o parte a societăţii civile a considerat foarte bun demersul de infirmare. Era cerut lucrul ăsta. Aici trebuie analizate lucrurile, poate se va ajunge la concluzia că a fost un demers complet, bine făcut şi că nu există dubii. Dar poate există o neglijenţă. Trebuie să fii un jurist foarte bun, cu experienţă şi să ai o cazuistică pentru a analiza lucrurile acestea. E greu, din punctul de vedere al unui om care nu are pregătire juridică sau al unui jurist care nu are experienţă, să tragă concluzii. Eu zic că e bine să se clarifice, într-un fel sau în altul”, a explicat Stelian Ion.

Ministrul va solicita procurorului general un control la toate parchetele

„Da, toate parchetele DIICOT, DNA, Parchet General şi cele din subordine.Vreau să am o imagine de ansamblu cu privire la toate unităţile de parchet pentru a veni în final cu nişte propuneri concrete, astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza”, a completat ministrul Justiţiei.

Referitor la o responsabilitate a preşedintelui Klaus Iohannis pentru închiderea dosarului 10 august, în contextul în care şeful statului a numit-o pe Georgiana Hosu la şefia DIICOT, în ciuda unui aviz negativ de la CSM, Stelian Ion a explicat, pentru G4Media, că: „Asta cred, că preşedintele nu are o responsabilitate în această zonă. Vine anumite propuneri de numiri. În momentul acesta nu ştim dacă a existat sau nu o gravă neglijenţă”.

„Faptul că se va face o sesizare înseamnă că se va cerceta acest lucru, nu înseamnă că deja avem o gravă neglijenţă pe masă. În al doilea rând, nu poţi fi tras la răspundere pentru anunite propuneri pe care le faci, pentru că le poţi face cu toată buna credinţă şi în urma unor recomandări din partea unor oameni în care ai toată încrederea. Vă daţi seama, există în lumea aceasta judiciară opinii diferite cu privire la anumiţi profesionişti.

Se ştiu între ei procurorii, se ştiu între ei judecătorii. Dacă îl vei întreba pe unul despre un coleg al lui va spune că e minunat, dacă îl vei întreba pe altul va spune, probabil, că este un dezastru. Preşedintele nu este jurist. Preşedintele nu are atribuţii, are posibilitatea să ţină cont de propunerile care i se fac şi are de la lege această putere de a face numirile respective pe baza încrederii pe care o acordă”, a conchis ministrul Justiţiei.

Pe 2 martie, cererea DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti. Decizia este definitivă.

Pe 4 martie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi ministrului Justiţiei Stelian Ion să explice urgent cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul care vizează evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.

„Solicit ministrului Justiţiei să explice public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să ştie cine sunt cei vinovaţi de actele de violenţă împotriva manifestanţilor paşnici. Lucrurile nu se pot încheia aici şi de aceea am cerut ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să găsească soluţiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a scris Klaus Iohannis atunci pe Facebook.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin