Realizatorul TV Dan Negru a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, în legătura cu scandalul momentului din sport, în care este implicat celebrul jucător de tenis, Novak Djokovic. Potrivit lui Dan Negru, totul ar putea fi doar o "strategie de marketing a turneului Australian Open."
„Cel mai urmărit eveniment sportiv a fost finala de cricket dintre India și Pakistan din 2011.
Doua țări inamice. 1 miliard de oameni s-au uitat atunci la meci si nu neaparat pentru cricket .
Și dacă episodul Djokovic e strategie de marketing a turneului A.O? A reușit pana acum: e cel mai vizibil eveniment sportiv de pe planetă.
Dacă Djokovic prinde A.O, o posibilă partidă Djokovic-antivaccin vs Nadal-provaccin va deveni unul din cele mai urmărite evenimente sportive din istorie. Si nu va fi despre tenis.
Așa cum cel mai emoționat moment din istoria fotbalului n-a fost despre fotbal.
Acum 108 in timpul Primului Război Mondial in seara de Crăciun, nemți si englezi, aflati in plin razboi, pe un camp de luptă, au renuntat pentru o seară la gloanțe, au ieșit din tranșee și au jucat fotbal împreună.
Cel mai emoționat meci de fotbal din istorie nu era despre fotbal. Gladiatorii zilelor noastre sunt sportivii.”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Ce se întâmplă cu Novak Djokovic
Djokovic se află în prezent într-un centru pentru refugiați înaintea unui proces care va avea loc luni. Toată situația în care se află jucătorul de tenis a provocat un val de revolte și nemulțumiri pe întreg globul. Autoritățile australiene au informat public că celebrul jucător de tenis este liber să părăsească Australia.Vineri, 7 ianuarie, Karen Andrews, ministrul Afacerilor Interne din Australia, a negat orice speculație care susține că Novak Djokovic este „ţinut captiv” în Australia.
Domnul Djokovic nu este ţinut captiv în Australia, este liber să plece în orice moment în care doreşte să facă acest lucru, iar Forţa de frontieră va facilita acest lucru”, a spus Karen Andrews pentru ABC.
În contextul tensionat actual, vineri, 7 ianuarie, Jelena, soţia lui Novak Djokovic, a postat un mesaj cu ocazia Crăciunului „pe stil vechi”. Acesta a susțiut că şi-ar fi dorit să fie împreună cu soţul său. Ea a mai spus că a spus că respiră adânc ca să se calmeze şi să găsească recunoştinţă şi înţelegere în acest moment pentru tot ce se întâmplă.
Scutirea lui Djokovic a fost acordată de două comisii medicale independente
În documente, avocații lui Djokovic au spus că jucătorului i s-a acordat o viză temporară pentru a intra în țară și i-a fost acordată o „exceptare medicală de la vaccinarea Covid” de către Tennis Australia din cauza infecției sale recente. Documentele precizează că certificatul consemna că, la 14 zile de la testarea pozitivă în decembrie, jucătorul „nu a avut febră sau simptome respiratorii de Covid-19 în ultimele 72 de ore”.
Scutirea lui Djokovic a fost acordată de două comisii medicale independente angajate de Tennis Australia, și statul Victoria, au susținut avocații.
Aceștia au cerut ca sportivul să fie mutat într-un „loc mai potrivit”, care să-i permită să se antreneze înainte de Australian Open.