Nordis face valuri în politică

În timp ce scandalul creează valuri la nivel național, grupul „Nordis Management” a depus o contestație împotriva deciziei de intrare în insolvență. Între timp, PNL și PSD încearcă să capitalizeze politic prin proiecte de legi care să reglementeze mai dur piața imobiliară.

În replică la acuzațiile că a petrecut o vacanță în Dubai alături de Vladimir Ciorbă, principalul acționar al companiei, liderul PSD, Marcel Ciolacu a negat acuzațiile și afirmă că a fost doar o „suprapunere” de zbor, adică au fost în același avion la venirea în țară.

Nordis Management a contestat la Tribunalul București intrarea în insolvență a uneia dintre companiile din cadrul grupului Nordis în plin scandal public cu privire la activitățile grupului.

Laura Vicol demisionează

Ca urmare a reportajului realizat de Recorder în care se vorbește despre o schemă protejată la nivel politic, deputata PSD Laura Vicol, soția lui Vladimir Ciorbă, principalul asociat al Nordis, a demisionat din funcția de șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților. De asemenea, Laura Vicol a demisionat din cadrul PSD. Aceasta a declarat că a decis să renunțe la funcție din cauza „atacurilor nedrepte și extrem de grave” îndreptate împotriva sa. „Până la clarificarea acestor situații, doresc să demisionez”, a adăugat Vicol în cererea sa de demisie.

Marcel Ciolacu a declarat că Laura Vicol, șefa Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, a fost verificată și nu s-a găsit niciun proiect de lege inițiat de ea care să favorizeze în vreun fel compania Nordis.

Reforma imobiliarelor

PNL și PSD au intrat într-o cursă a proiectelor de lege pentru domeniul imobiliar pentru a profita de atenția publică asupra domeniului.

În ceea ce privește reglementarea pieței imobiliare, social-democrații au propus un proiect de lege care prevede ca avansul plătit de cumpărător pentru o locuință aflată în stadiu de proiect să fie de maximum 10%. Avansul ar putea ajunge la 40% dacă dezvoltatorul deține o poliță de asigurare, iar banii ar urma să fie depuși într-un cont special, utilizabili doar pentru construcția respectivă.

Liberalii au, la rândul lor, un proiect depus în Parlament încă din 2019, dar care nu a fost votat din lipsă de majoritate, susțin ei. PNL acuză social-democrații că au preluat idei din acest proiect, care prevede eliminarea avansului pentru cumpărători. În plus, Agenția Națională pentru Locuințe ar urma să înființeze o instituție care să verifice respectarea contractelor de către dezvoltatori și să informeze cumpărătorii în mod regulat despre stadiul lucrărilor. Această instituție ar trebui, de asemenea, să monitorizeze publicitatea dezvoltatorilor, pentru a preveni cazurile de reclamă frauduloasă ce pot induce în eroare cumpărătorii.