Membrii CA, respectiv Anne Jugănaru, Cristian Nițulescu, Claudiu Brânzan, Lucia Hossu Longin, Sorin Burtea, Traian Bărbulescu, Raico Cornea, Karen Sebesi, vorbeau despre "un colaps nemeritat al televiziunii publice", de care este responsabil Alexandru Lăzescu.
Acuzaţiile celor opt membri ai CA şi poziţia lui Alexandru Lăzescu, în continuare:
"Al. Lazescu nu a autorizat plata CAS în ultimii doi ani, de când a preluat conducerea SRTv”
Lăzescu susţine că până în septembrie 2011, toate plăţile electronice – inclusiv contribuţia la bugetul de stat – au fost autorizate exclusiv de directorul financiar Cipriana Voicu şi ulterior de către actualul director financiar contabil, Mihaela Voicu, urmând ca toate deciziile de plată să fie luate în cadrul unui colectiv compus din principalii directori de direcţii şi directorul financiar interimar. "Blocajul financiar al TVR nu ar trebui să constituie o surpriză pentru membrii CA care, repet, o parte s-au regăsit şi în consiliile prezidate de domnul Alexandru Sassu, respectiv de domnul Tudor Giurgiu. TVR a avut unele conturi poprite încă din februarie 2010, cand eu nu eram aici, dar dumnealor erau. Chiar în prima zi la TVR, pe 1 iulie 2010, am resimţit cutremurul financiar al TVR, pe care aveam sa îl fac public angajaţilor, presei şi membrilor Parlamentului, la puţin timp după. TVR avea o obligaţie de plată de peste 5 mil. de dolari către NBC Universal. A trebuit sa negociez împingerea acestui termen. Daca nu aş fi reuşit acest lucru, atunci TVR ar fi intrat în blocaj financiar chiar de la 1 iulie 2010, în prima mea zi de mandat", a declarat Lăzescu.
"TVR este falimentară, obedientă politic, neprofesionistă, într-un cuvant, dezastruoasă”
Cu privire la această acuzaţie, Lăzescu a declarat că, deşi situaţia financiară este critică, TVR este departe de a fi „neprofesionistă şi dezastruoasă”. Un sondaj CURS din toamna lui 2011 arată că românii cred despre TVR că schimbarea în materie de programe merge într-o direcţie bună, că TVR progresează şi se modernizează, că este un post nonviolent, serios şi de încredere.
"TVR INFO – o invenţie de-a domnului Lăzescu, despre care nu a suflat o vorbă în CA, până în ultima clipă”
TVR INFO (lansat în 31.12.2008) este o "inventie” a unui CA precedent, răspunde Lăzescu. Canalul de televiziune difuza preponderent imagini din trafic sau din parcuri, însă costurile pe care le implica au fost ridicate, scrie în comunicatul transmis de Lăzescu. "TVR Info are o viziune în spate, cu potenţial clar de a deveni lider pe piaţa ştirilor de televiziune în câţiva ani", explică acesta. "Ştirile sunt coloana vertebrală a unei televiziuni publice, iar demersul de a capitaliza pe acest segment este cât se poate de firesc", a adăugat el.
"Demersul de a decredibiliza însă progresul televiziunii publice şi de a-i leza imaginea este însă penibil, condamnabil, cu atât mai mult cu cât el vine din interior, chiar din partea unor membri CA. Cum mai putem vorbi despre progres – sau chiar despre o reformare a televiziunii publice – cu o astfel de atitudine?", menţionează Lăzescu.
"Sub pretextul că fotbalul costă mult mai mulți bani decât poate aduce din publicitate, Lăzescu a cedat către TV Dolce drepturile pentru toate competițiile sportive importante, pentru jumătate de campionat din Liga lui Mitică! În curând, vom vedea la Dolce meciuri din Campionatul European de fotbal care stă să înceapă, transmisiuni de la Olimpiada de la Londra, după cum am văzut cu toții deja meciuri din Liga Campionilor. Ce a căpătat TVR, în schimb? 17 meciuri din 34 din Liga lui Mitică din recent încheiatul campionat. Ce a difuzat? Un singur meci!”
Lăzescu răspunde că sublicenţierea a fost un demers legal şi necesar în contextul financiar actual. În plus, TVR a achiziţionat 51 de meciuri pe 3 sezoane. "Am difuzat un singur meci până acum din motive strategice. Dat fiind că oferta TVR în materie de fotbal a fost generoasă în această perioadă – Champions League, CE de Fotbal – vom oferi restul de 50 de meciuri în următoarele două sezoane", a adăugat Lăzescu.
"Aceste angajări, cca. 600! la număr, au fost aprobate exclusiv de către Alexandru Lăzescu, președintele – director general al SRTV”
"Numărul este departe de a fi adevărat", insistă Lăzescu, "diferenţa dintre iunie 2010 şi aprilie 2012 este de 45 de persoane", continuă acesta, "în condiţiile în care am relansat un canal de ştiri, am reîmprospatat grilele cu producţii noi şi avem câteva proiecte de dezvoltare pe web de anvergură".