Scapă de cabluri cu dispozitivele wireless

Tehnologiile wireless (fără fir), fie că este vorba de Bluetooth, infraroşu sau Wi-Fi, sunt prezente în majoritatea dispozitivelor electronice şi reprezintă un element esenţial pentru succesul acestora. Majoritatea utilizatorilor de aparatură electronică sunt disperaţi de numeroasele cabluri de care este nevoie la orice echipament digital. Într-o lume în  care mobilitatea utilizatorilor a devenit o componentă cotidiană, nevoia de acces wireless a crescut proporţional. În p

Tehnologiile wireless (fără fir), fie că este vorba de Bluetooth, infraroşu sau Wi-Fi, sunt prezente în majoritatea dispozitivelor electronice şi reprezintă un element esenţial pentru succesul acestora.

Majoritatea utilizatorilor de aparatură electronică sunt disperaţi de numeroasele cabluri de care este nevoie la orice echipament digital. Într-o lume în  care mobilitatea utilizatorilor a devenit o componentă cotidiană, nevoia de acces wireless a crescut proporţional. În prezent, majoritatea producătorilor includ în gama lor aparate dotate cu tehnologii wireless.

Producătorii de console de jocuri Sony, Microsoft şi Nintendo au dotat propriile console cu controllere fără fir, iar în cazul Nintendo se poate spune numărul mare de console vândute se datorează şi controllerului Wii Nunchuk, care a făcut diferenţa în faţa competitorilor.

Tehnologii wireless întâlnim la telefoane mobile, imprimante, căşti audio, camere web, laptopuri, routere, etc.

Internet în toată casa

Routerele wireless sunt achiziţionate de majoritatea utilizatorilor care au mai multe calculatoare şi o singură conexiune la internet. Cu un router wireless aceştia pot conecta dispozitive cu suport Wi-Fi, de la telefoane mobile, până la notebookuri.

Dacă până acum, reţelele wireless funcţionau în spectrul de 2,4 GHz (802.11b/g), utilizând protocoale separate sau standarde pentru diverse aplicaţii, în viitorul apropiat se va folosi standardul 802.11n, în spectru 5 GHz, care tocmai a fost aprobat de către IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers). Wi-Fi 802.11n oferă viteze de până la 300 de Mbps, faţă de actualul standard care operează la viteze de 54 de Mbps.

În general, piaţa de echipamente wireless este încă destul de scăzută, cam 10-15% din conexiunile la reţea sunt wireless atât în segmentul consumer, cât şi în segmentul business. În ţara noastră, ponderea echipamentelor wireless este de aproximativ 30-35%.

Fără fire

Posesorii de laptopuri sunt prin definiţie mobili, iar dacă beneficiază  şi de o conexiune wireless atunci pot accesa Internetul oricând. Utilizatorii de desktopuri nu beneficiază de mobilitate, însă se bucură la rândul lor, la o scară mai mică cei drept, de avantajele tehnologiilor wireless.

Astfel, majoritatea perifericelor (mouse, tastatură, imprimantă, căşti audio) vin în ziua de azi fără cabluri. Cei care nu mai suportă să stea foarte aproape de monitorul calculatorului şi-au achiziţionat deja o tastatură, un mouse sau o pereche de căşti wireless şi utilizează PC-ul de la distanţe rezonabile.  De asemenea, cei care au două PC-uri şi au nevoie de o imprimantă se pot orienta către un model wireless care poate fi acţionat din orice cameră.

A4tech tastatură + mouse optic KBS-26B5RP

Tehnologie: fără fir
Interfaţă mouse: USB
Interfaţă tastatură: USB
Taste programabile: 33
Rază de acţiune de 2 m
Mouse: 8 butoane cu U shape
Rezoluţie mouse: 800 cpi
Preţ: 112,93 lei
Magazin: marketonline.ro

HP OfficeJet Pro 8000

Viteza de printare alb/negru (ppm): 15
Viteza de printare color (ppm): 11
Rezoluţie la printare color (dpi): până la 4800 x 1200 dpi color
Rezoluţie la printare alb-negru (dpi): 1200 x 1200
Capacitate memorie (MB): 32
Interfaţă: USB, reţea wireless
Preţ: 799 lei  
Magazin: cel.ro

Panasonic WF950E-S

Tehnologie: fără fir
Frecvenţă de răspuns (Hz): 18 – 22000
Diametru difuzoare (mm): 40
Durata de încărcare: 24 ore
Durata de funcţionare: până la 15 ore
Preţ : 369,99 lei
Magazin: emag.ro

D-Link DIR-615

Porturi: 4 x 10/100 RJ-45 LAN, 1 x 10/100 RJ-45 WAN
Standarde: IEEE 802.3, IEEE 802.11b, IEEE 802.11n, IEEE 802.3u, IEEE 802.11g
Preţ: 210 lei
Magazin: Pcfun.ro

 

NOTĂ: Capital. ro selectează magazinele online unde pot fi găsite produsele în funcţie de cel mai mic preţ afişat şi de popularitatea acestora. Capital.ro nu favorizează, intenţionat, niciun magazin online, iar prezentarea unui magazin în care poate fi găsit un anume produs nu trebuie interpretată ca o formă de reclamă.