Cosmin Alexandrescu: Aproximativ 10.000 de medici urmează să se pensioneze în următorii 5-7 ani
Medicul Cosmin Alexandrescu, a inițiat petiţia online deoarece nu își mai dorește ca personalul medical să mai achite plata CASS. După părerea acestuia, această schimbare ar reprezenta o formă de recunoaştere a rolului social pentru această categorie.
“Solicităm scutirea de la plata CASS a personalului medical, indiferent de forma de organizare şi de încadrare, ca formă de recunoaştere a rolului social al acestei categorii sociale, în condiţiile lipsei cronice de personal medical în toate regiunile ţării, datorate în primul rând exodului peste hotare.
În acest moment necesarul de medici al României este acoperit în proporţie de 70%, aproximativ 10.000 urmând să se pensioneze în următorii 5-7 ani, fără posibilitate de înlocuire cu absolvenţi noi, mai ales în mediul rural unde există regiuni întregi fără acces la servicii medicale. La nivelul celorlalte categorii de personal (asistente, infirmiere, etc) deficitul este chiar mai mare”, se arată în petiţia online iniţiată de medicul Cosmin Alexandrescu în 6 aprilie.
“În 2001 s-a dat o lege care prevedea gratuitatea pentru personalul medical, lege care nu se aplică”
Acesta a declarat pentru News.ro că există o lege care prevede gratuitate pentru personalul medical pentru anumite servicii în sistemul medical, care nu se aplică.
“În 2001 s-a dat o lege care prevedea gratuitatea pentru personalul medical pentru anumite servicii în sistemul medical, lege care nu se aplică. În al doilea rând, salariile au mai crescut, aducându-ne la o valoare relativ apropiată de cea a Europei Centrale. În ceea ce înseamnă medicina de famile, medicii de ambulatoriu, lucrurile nu au stat aşa.
Mai mult, anul acesta normele la contractul cadru în timp ce pentru medicina de familie s-a acordat o creştere de buget de 36%, pentru ambulatoriul de specialitate creşterea este de 13% în condiţiile în care se doreşte semnificativ în toate declaraţiile guvernanţilor noştri întărirea ambulatoriului. Şi atunci aceasta ar fi o mică alternativă”, a declarat medicul Cosmin Alexandrescu.
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator consideră că trebuie regândit sistemul de sănătate din România
Alexandrescu adaugă faptul că ,,sistemul de sănătate este în picaj”, iar ,,Guvernanţii, Ministerul Finanţelor, ministrul sunt nişte fiinţe paralele cu realitatea”.
“Avem nevoie de o regândire a sistemului de sănătate, toţi premierii de la Adrian Năstase încoace se bat cu pumnul în piept ce fac ei pentru sănătate. În realitate, avem cel mai mic buget alocat pe pacient din întreaga Europă.
Spunem că e buget mare la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Împărţiţi bugetul Casei de Asigurări la numărul de asiguraţi! Avem cel mai mic buget din Europa. Am trecut printr- o pandemie şi nu am înţeles nimic.
Guvernanţii, Ministerul Finanţelor, ministrul sunt nişte fiinţe paralele cu realitatea. Sistemul de sănătate este în picaj. Avem aproximativ 10.000 de medici care în următorii 5 – 6 ani vor ieşi la pensie.
În ambulatoriul de specialitate avem 6.000 de medici specialişti, diverse specialităţi. Sunt judeţe în care este unul pe judeţ sau sunt specialităţi în care nu e nici măcar unul sunt nişte fiinţe paralele cu realitatea”, a explicat medicul Cosmin Alexandrescu.