Problemele principale cu care se confruntă companiile de stat aflate în dificultate sunt legate de dezechilibrul între activ și pasiv, precum și de faptul că activitatea curentă produce pierderi. Tratarea fenomenului de supra-îndatorare printr-un plan de reorganizare reprezintă o măsură instituțională de reducere a datoriilor care poate duce la eficientizarea activității companiilor de stat. Insolvența este deja un fenomen la nivel macroeconomic, afectând în prezent 30.000 de companii, însă din păcate majoritatea acestora recurg la faliment, media națională a cazurilor de reorganizare fiind de numai 4% din totalul dosarelor de insolvență.
Cu toate acestea, există deja în mediul privat cazuri de reorganizări de succes, care se pot extinde și în cazul companiilor de stat.
“Statul joacă un rol important în toate procedurile de reorganizare, prin poziția sa de creditor garantat, având interesul de a menține în viață companiile pentru beneficii legate de locurile de muncă salvate și de contribuțiile la buget prin taxele achitate la zi. Cu toate acestea, votul creditorilor bugetari în reorganizările judiciare este întotdeuna unul implicit negativ, din cauza limitărilor legislative” a declarat Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).
În ceea ce privește îmbunătățirea cadrului legislativ pentru companiile în reorganizare, pe lângă aspectele legate de votul creditorilor bugetari, reprezentanții CITR atrag atenția asupra necesității reglementării situației finanțării companiilor aflate în insolvență, precum și garantării, pentru companiile în această situație, a dreptului de a participa în procedurile de achiziții publice.