Desi in teorie se recunoaste ca: „Actiunea precipitata, bazata pe o documentare inadecvata este contraproductiva, necesitand masuri repetate si costisitoare de corectare”, (Citat din Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila), in practica economica cele mai importante decizii cum sunt: lichidarea unor intreprinderi, politicile de reconversie profesionala, interventia statului in economie pentru refacerea structurii pe ramuri se fac cu obedienta, dupa contabilitatea indoielnica a Fondului Monetar International.
In informatica exista principiul „garbage in – garbage out”, semnificatia fiind ca de calitatea datelor introduse depinde rezultatul obtinut. Acest principiu aplicat in negocierile cu FMI duce la concluzia ca de calitatea programelor prezentate de partera romana (Memorandum) depinde si rezultatul sanctionat in Acord.
Este, prin urmare, un fapt imbucurator ca dupa adoptarea de catre Guvern a „Strategiei Nationale de Privatizare” pe care sa speram ca o va aplica cineva in spiritul ei, suntem anuntati ca in curand vom avea un „Plan National de Actiune”, elaborat pe baza Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila care va merge pana la orizontul 2020. Despre necesitatea lucrarii, primul-ministru, Radu Vasile, se exprima concis: „Tinta noastra este sa realizam mai mult cu mai putine resurse”. Sa vedem, asadar, de ce resurse mai dispune Romania, conform aprecierilor celor mai avizati specialisti din institutele Academiei Romane, ministere si agentii guvernamentale.
Resursele metalifere exploatabile cu actualele tehnologii sunt evaluate la: 90 milioane tone minereuri polimetalice, 900 milioane tone minereuri cuprifere si 40 milioane tone minereuri auro-argentifere. Se mai gasesc minereuri cu metale radioactive, metale rare, fier-mangan, bauxita si substante nemetalifere, intre care este de mentionat in primul rand sarea (4 miliarde tone). De remarcat insa ca aceste zacaminte au un continut de metal per tona de rezerva de trei-patru ori mai mic decat zacamintele exploatate rentabil pe plan international.
Resursele energetice de hidrocarburi sunt concentrate la adancimi mai mari de 4.000 m si in conditii geologice complicate. Cantitativ sunt evaluate la 200 milioane tone titei si 400 miliarde m.c. gaze naturale. Carbunele detine o pondere de circa 20% intre sursele primare de energie. Rezervele de carbuni sunt constituite din 2.620 milioane tone lignit, 759 milioane tone huila si 54 milioane tone carbune brun. Calitatea acestor zacaminte si conditiile de exploatare fac ca aceasta ramura sa fie necompetitiva fata de nivelul UE.
Termocentralele si hidrocentralele au functionat in 1998 la un nivel de circa 30% din puterea instalata, exceptie facand centrala nuclearo-electrica Cernavoda, unde s-a produs la intreaga capacitate.
Dependenta ridicata de importurile de titei, gaze naturale si produse petroliere (echivaland cu 80% din valoarea importurilor in 1998) conduce la necesitatea diversificarii surselor (de energie nucleara, noi zacaminte de hidrocarburi in exploatare), paralel cu imbunatatirea randamentelor si tehnologiilor.
Se deosebesc dupa durata in care pot satisface nevoile industriei: I. rezerve pe timp indelungat – (minereuri cuprifere, zinc, molibden, sare, calcar, ape minerale, materiale pentru industria sticlei, ceramicii si a materialelor de constructii ca si carbune energetic, cu mentiunea continutului redus de substnata utila la neferoase si puterea termoenergetica redusa la carbune; II. rezerve pe termen limitat (circa 30 de ani, pentru petrol si gaze naturale); III. rezerve insuficiente in prezent si in perspectiva (minereuri feroase, bauxita, baritina, carbune cocsificabil; IV. rezerve potentiale, fara tehnologii rentabile (uraniu, titan, zirconiu, ape geotermale, distenul).
Ca urmare, pentru acoperirea necesarului de materii prime si energie pentru industrie sunt necesare importuri estimate la circa 1,5 miliarde USD anual.
La aceasta se adauga cheltuielile necesare modernizarii sectoarelor economice si infrastructurii acestora, de asemenea cu plata in valuta. Concluzia studiului este ca departe de a lasa in seama fortelor pietei reglarea conexiunilor economice, o crestere economica sustenabila pe termen mediu si lung presupune utilizarea unor instrumente de politica industriala si macroeconomica. Concret, este vorba de transfer tehnologic si investitii straine intr-un mediu economic atractiv, rate inalte de economisire si investitii, dezvoltarea pietei interne si potentialului de export, cresterea productivitatii muncii si pregatirii profesionale.
Cum in Romania 95% din exporturi sunt efectuate de industrie, iar acestea s-au plafonat in ultimii ani la 8,3 – 8,4 miliarde USD, este vitala realizarea unei macrostructuri industriale competitive, adecvate pietei interne de bunuri de consum si de bunuri de capital, cu un procent mai mare de valoare adaugata si debusee externe certe mentinute prin productie specializata pentru export.
In agricultura, strategia pe termen mediu vizeaza realizarea unor structuri puternice de productie – exploatatii familiale rentabile, producatoare pentru piata interna si export, care sa permita cresterea aportului acestei ramuri in PIB.
Toate scenariile de dezvoltare abordate pornesc insa de la premisa unei „evolutii accelerate a mentalitatilor”.