Un europarlamentar, fost oficial în Comisia Europeană, atrage atenţia asupra unui scenariu apocaliptic, care ar lovi puternic România de la 1 ianuarie 2021. Totul are legătură cu negocierile ce au loc în această perioadă la Bruxelles pe tema bugetului.
Corina Creţu, europarlamentar din partea Pro România şi fost Comisar european pentru Politică Regională, comentează, într-un mesaj pe Facebook, calendarul de adoptare al Bugetului Uniunii Europene, care este în prezent întârziat semnificativ. Creţu atrage atenţia asupra unui scenariu dezastruos: dacă bugetul nu este adoptat în timp util, aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate pe fonduri europene, situaţie care va afecta toate statele europene.
“Îmi exprim speranța că reuniunea Consiliului European de săptămâna aceasta va face pași concreți înspre adoptarea Bugetului UE (Cadrului Financiar Multianual) pentru perioada 2021-2027 – cu atât mai mult cu cât calendarul adoptării este deja întârziat semnificativ.
Apelul meu inițial a fost ca adoptarea acestuia să se realizeze pe perioada Președinției României la Consiliul UE – ceea ce, așa cum știți, nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că țara noastră nu ar fi avut decât de câștigat.
Concret, în proiectul de Buget înaintat de Comisia Europeană și asupra căruia am lucrat alături de colegii mei, România are prevăzută o alocare de 31 miliarde EUR pentru politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de perioada 2014 – 2020.
De altfel, rezoluția pe care am adoptat-o chiar săptămâna trecută în Parlamentul European (pregătit să negocieze cu Consiliul de aproape un an) avertizează că, din cauza întârzierilor, există riscul ca planul de investiții UE pentru 2021-2027 să nu fie convenit la timp cu Consiliul.
Din studiile Comisiei Europene reiese că dacă Bugetul UE nu este adoptat cu celeritate, din prima zi a anului 2021 aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate pe fonduri europene, datorită întârzierilor.
Sper să nu ajungem în această situație, care în fond ar afecta toate statele europene, și să vedem că în Consiliul de săptămâna aceasta se va avansa pe tema Bugetului.
O zi frumoasă tuturor!”