Previziunile Goldman Sachs privind cresterea pretului petrolului la 100 dolari pe baril in cazul unei diminuari semnificative a capacitatii de productie s-ar putea dovedi conservatoare, a declarat Arjun Murti, director la banca americana de investitii, citat de Reuters. La un forum pe probleme energetice desfasurat sambata, la Kuweit, mai multi experti au declarat ca principiile fundamentale ale pietei mondiale de titei indica o noua crestere a preturilor, avansul cererii depasind majorarea productiei. “Daca capacitatea de productie a unui exportator important ar fi afectata semnificativ, atunci estimarile privind pretul de 105 dolari/baril s-ar dovedi conservatoare”, spune Murti. Pretul petrolului se plasa la 55 dolari/baril in martie 2005, cand Goldman Sachs a previzionat o cotatie intre 50 si 105 de dolari/ baril, iar, in prezent, pretul titeiului depaseste 70 de dolari pe baril. Printre factorii care au influentat pretul: sezonul de uragane din SUA, dar si cresterea anuala a cererii, generata in special de China si India.