Scenariu negru pentru România! Devenim zonă roșie?! Este dezastru

Explozia numărului de cazuri de coronavirus din ultimele zile, a pus România într-o lumină proastă la nivel european. Presa internațională are un scenariu negru pentru țara noastră.

Il Messaggero notează că România riscă să devină Brazilia Europei din cauza numărului mare de cazuri anunțate în ultimele zile, recordul de 889 de cazuri fiind anunțat sâmbătă.

Totodată, sursa citată mai menționează că această creștere exponențială a numărului de cazuri este îngrijorătoare pentru zona Balcanilor, dar și pentru întreaga Uniune Europeană.

„Oficial, există doar 36.000 de cazuri de COVID-19 în România, însă în realitate numărul ar putea fi mult mai mare”, scriu jurnaliștii italieni.

România, o amenințare pentru Europa

Potrivit sursei citate, România este principalul stat din Balcani, atât ca suprafață și economie, precum și ca număr de emigranți și muncitori sezonieri. În acest context, țara noastră ar pute deveni o amenințare pentru întregul continent.

Presa internațiolnaă a mai adăugat că această creștere a numărului de cazuri îngrijorează țări precum Italia, Germania și Spania, care au legături economice cu România și găzduiesc mulți muncitori din această țară.

După o scădere a numărului de cazuri, care a dus la speranța că epidemia a luat sfârșit, s-a produs o creștere puternică a infectărilor în Balcani, iar România este cea mai afectată țară, mai scrie Il Messaggero.

Jurnaliștii italieni fac referire și la cazul de la Timiș, unde 93 de angajați de la cel mai mare combinat de procesare a cărnii din România, din județul Timiș, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

Situația devine alarmantă în Europa

Deși s-au relaxat mai multe măsuri, în ultimele săptămâni, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a crescut semnificativ în Kosovo și Bosnia și Herțegovină, iar cetățenii acestor țări, alături de cei din Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord, nu pot intra în Italia până la finalul lunii iulie.

Totodată, peste 530.000 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate de la începutul epimdemiei în țările din Europa Centrală și de Est, Germania, Austria și Grecia, potrivit OMS. Aproape 20.000 de oameni au murit în această zonă, dintre care 9.084 în Germania, 2.009 în România, 1.618 în Polonia, 1.485 în Ucraina, 711 în Austria, 680 în Moldova și 596 în Ungaria.

Paolo Bonanni, epidemiolog și profesor la Universitatea din Florența, s-a declarat îngrijorat de situația în care ne aflăm.

„Trebuie să fim responsabili și să nu lăsăm garda jos”, a declarat Bonanni, pentru Il Messaggero.