Scenariu science-fiction: „SUA se aliază cu al-Qaeda ca să schimbe regimul din Siria!”

În ultimul timp, Statele Unite și-au intensificat eforturile pentru a schimba conducerea din Siria, susține jurnalistul Afshin Rattansi. El atrage atenția că și organizația teroristă Al-Qaeda se află în conflict cu liderii sirieni și are ca principal obiectiv să dărâme actualul regim. Prin urmare, jurnalistul lansează ipoteza că una dintre marile puteri ale lumii și cea mai mare organizație teroristă își vor coordona eforturile pentru un interes comun.

„SUA și statele UE, ca de obicei, susțin Al-Quaeda, așa cum au făcut în Afganistan înainte de 11 septembrie. O să se învețe minte vreodată? E șocant să auzim oameni de stat, precum John McCaine, cerând intervenția. Probabil, trupele SUA și Al-Qaeda vor lupta împreună împotriva președintelui sirian Assad. Acest lucru arată exact ce fac americanii. Nu protejează interesele cetățenilor SUA. Declarațiile lui Zawahiri sprijină atacurile armate. Am văzut consecințele letale în Alep – 28 de morți, iar, în decembrie, în Damasc – 44 de morți. Situația scapă de sub control, devine periculoasă”, a declarat Rattansi.