Scenariu teribil al unui medic de la Matei Balș. Ce urmează în România? Va fi dezastru

Adrian Marinescu, medic la Institutul Național ”Matei Balș” din Capitală dă cărțile pe față cu privire la majorarea numărului de cazuri.

Medicul de la ”Matei Balș” a declarat că momentan, România se află pe o curbă ascendentă și că această majorare a cazurilor era oarecum așteptată. În opinia medicului Adrian Marinescu creșterea cazurilor este datorată lipsei de echilibru între măsurile de relaxare și măsurile de prevenție.

„În primul rând, este clar că suntem pe o curbă ascendentă. Întotdeauna trebuie să ne raportăm la numărul de teste şi, într-adevăr, în ultimul timp, ajungem să testăm şi peste 19.000 de persoane într-o zi, vorbim despre persoane care sunt la prima testare.

Totuşi, sunt cifre care trebuie să ne îngrijoreze, pentru că indicele de pozitivitate, adică acel procent dintre teste care ajung să se pozitiveze, este mare, este peste 4%. Acesta ar fi un aspect.

Pe de altă parte, este clar că şi măsurile de relaxare, sunt trei etape de relaxare… Era cumva aşteptată o evoluţie cu creştere a numărului de infectări, dar nu ceea ce se întâmplă acum şi asta pentru că nu există un echilibru între măsurile de relaxare şi măsurile de prevenţie”, a explicat Marinescu.

Încă nu este vorba despre un al doilea val

„Deocamdată nimeni nu cred că poate să garanteze că vorbim despre un alt val, pentru că asta ar presupune ca primul val să fie încheiat, însă este clar că nu numai în România nu a existat o dovadă clară că lucrurile au fost atât de aşezate, să fie o perioadă liniştită şi să reînceapă la un moment dat, nu.

La noi a fost o scădere care a mers până a început relaxarea, iar din momentul relaxării, practic, uşor, uşor lucrurile au început să arate mai rău, logic până la urmă.

Este clar că vorbim despre o a doua cocoaşă în momentul acesta de la primul val, cel puţin deocamdată”, a susţinut medicul, pentru agerpres.ro.

Există două scenarii

Acesta a mai adăugat că sunt posibile două scenarii: unul pesimist și unul pozitiv.

„Ce va urma, sigur, este destul de imprevizibil şi sunt două scenarii: este un scenariu pesimist care se referă la situaţia în care nu se schimbă nimic, adică nu ajungem să înţelegem că trebuie respectate aceste măsuri şi atunci cifrele vor putea arăta şi mai rău în viitorul apropiat sau, dimpotrivă, dacă ajungem la acel echilibru despre care spuneam mai devreme, atunci nu dintr-o dată, dar uşor, uşor ar putea să fie şi o aşezare a acestor cifre.

Nu imediat, probabil într-o săptămână, două, trei. Luna august poate să aibă amândouă variantele – fie cu cifre care să arată mai rău decât acum sau varianta pe care noi o dorim în care lucrurile să fie totuşi rezonabile şi să înceapă uşor, uşor să scadă.

Ce va fi în toamnă este o altă discuţie, cu al doilea val, depinde de mai mulţi factori”, a susţinut Adrian Marinescu.