Pieţele internaţionale au intrat în panică în clipa în care preţul barilului de petrol a atins 120 de dolari. În momentul de faţă, când valoarea atinge 135 de dolari, lumea începe să-şi amintească de criza din anii ‘80.
În urmă cu trei ani, când Goldman Sachs, cea mai mare bancă de investiţii din lume, a previzionat că preţul petrolului va atinge 100 de dolari pe baril, analiştii economici şi companiile petroliere au zâmbit ironic. Zâmbetul le-a îngheţat însă la finele anului trecut, când barilul a dat semne că va depăşi acest prag. Acum, Goldman Sachs plusează şi spune că, într-un interval de şase luni până la maximum doi ani, barilul de ţiţei va atinge bariera de 200 de dolari. Însă acum, când barilul a ajuns la 135 de dolari, nimeni nu mai zâmbeşte şi nici nu clasifică previziunile ca fiind speculaţii fără fond.
Aprecierea cotaţiilor petrolului vine pe fondul scăderii monedei americane, dar mai ales al crizei financiare, care a determinat investitorii să iasă de pe pieţele de capital şi să se refugieze în speculaţii pe bursele de mărfuri, pe contracte la termen. „Această evoluţie a preţurilor este cauzată, în proporţie de 80%, de tranzacţii speculative şi doar în mică parte majorării cererii“, spune Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil România. Cauzele unei posibile crize a economiei globale determinată de creşterea preţului ţiţeiului la 200 de dolari pe baril sunt însă complexe.
Pe plan mondial, guvernele şi analiştii încearcă să identifice metode de contracarare a acestui scenariu negativ. Autorităţile de la Bucureşti par să gândească doar pe termen scurt. „Legea energiei regenerabile, reducerea accizelor şi impozitarea suplimentară a profiturilor companiilor petroliere sunt trei măsuri care trebuie luate urgent, în caz contrar vom înregistra un impact dur al evoluţiei preţurilor asupra economiei româneşti“, avertizează Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
Bazat pe speculaţiile tranzacţiilor la termen sau pe cererea în creştere, preţul barilului de petrol a crescut alarmant. Din ce în ce mai multe voci anunţă o ţintă de 200 de dolari/baril în viitorul apropiat. Dacă pentru companiile petroliere integrate un asemenea scenariu înseamnă mai mult profit, pentru unele pieţe este sinonim cu recesiunea.
În primele cinci luni ale anului, preţul în dolari al barilului de petrol a crescut cu peste 30%, iar faţă de primăvara anului trecut, s-a dublat. Este adevărat, dolarul american s-a depreciat la rândul lui cu aproximativ 25% faţă de euro, ajungând până la aproape 1,60 dolari/euro, ceea ce face ca majorarea reală a preţului ţiţeiului să fie ceva mai scăzută, însă scumpirea „aurului negru“ nu poate fi negată. Mai mult, preţul de 200 de dolari pe baril nu pare deloc o sperietoare aruncată de speculanţii futures, în condiţiile în care banca internaţională de investiţii Goldman Sachs, cel mai mare investitor din lume în sectorul energetic, a estimat atingerea acestui prag într-o perioadă de până la doi ani. Avertismentul a fost luat în serios abia în momentul în care ţiţeiul a depăşit 120 de dolari pe baril, stârnind îngrijorare şi un val de comentarii din partea analiştilor şi oficialilor din toată lumea. Majoritatea acestora caută şi soluţii, de la încercarea de a limita legal speculaţiile tranzacţiilor la termen până la tentative de identificare a unor noi zăcăminte de petrol. Mai puţin autorităţile de la Bucureşti, care s-au limitat la a le cere companiilor de profil din ţara noastră să taie din profituri pentru
a nu scumpi carburanţii. Reacţie prea slabă în faţa implicaţiilor majore pe carele-ar avea barilul de 200 de dolari asupra economiei româneşti. Creşterea preţului combustibililor creează un efect în lanţ, pornind de la majorarea costurilor cu materiile prime, a transporturilor şi a produselor agricole, până la o rată anualizată a inflaţiei de două cifre şi încetinirea creşterii economice.
«Evoluţia preţurilor la petrol este cauzată de tranzacţiile speculative în proporţie de 80% şi doar în mică parte de majorarea cererii.»
Constantin Tampiza, director general Lukoil România
Soluţia pe termen scurt: reducerea marjei de profit a petroliştilor
Economia românească nu va rezista şocului petrolier doar prin măsuri fiscale, având nevoie şi de identificarea resurselor alternative de materii prime şi energie.
Creşterea preţului ţiţeiului a alertat însă mediul de afaceri, care acuză pasivitatea de la nivel instituţional. „Nici în acest moment noi nu avem încă o lege care să stimuleze investiţiile în energii regenerabile“, spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). „În plus, la această oră ar trebui să avem reprezentanţi la Buxelles care să facă lobby pentru diminuarea accizelor la combustibili, astfel încât impactul majorării preţului la ţiţei să fie cât de cât atenuat“, adaugă Pogonaru. În opinia acestuia, măsura nu ar avea repercusiuni negative asupra veniturilor bugetare, deoarece creşterea de preţ este suficient de mare. În caz contrar, „am putea fi martorii unei căderi de sistem la nivelul colectării banilor din sectorul energetic“, adaugă preşedintele AOAR, subliniind că, la acest capitol, sunt şi aşa întârzieri destul de mari. Un pericol şi mai mare este eficienţa scăzută a economiei în utilizarea resurselor primare, fapt ce măreşte considerabil costurile de producţie. „Gândiţi-vă că dacă noi consumăm pentru acelaşi produs de şase ori mai multe resurse decât Germania, atunci vom cheltui şi mai mult din cauza acestei risipe, ceea ce ne poate scoate de pe orice piaţă“, spune Pogonaru.
În schimb, Daniel Dăianu, fost ministru al finanţelor şi actual europarlamentar PNL, spune că în privinţa scăderii accizelor doar un efort colectiv din partea tuturor guvernelor europene ar putea avea oarecare şanse de izbândă, „un demers singular al României neînsemnând, practic, nimic“.
Pe de altă parte, spune fostul ministru de finanţe, guvernele statelor membre UE „se află pe muchie de cuţit, fiind prinse între dorinţa de a descuraja consumul şi problemele pe care le implică creşterea preţului la carburanţi“.
Impozitare în stil rusesc
Atât oficialităţile, cât şi oamenii de afaceri spun că există metode de a atenua creşterea preţului la combustibil. Cum principalii beneficiari ai creşterii preţului ţiţeiului sunt companiile petroliere producătoare, acestea au fost şi primele care au căzut sub tirul întrebărilor legate de majorarea preţurilor atât la carburanţi, cât şi la materiile prime pe bază de ţiţei. „Preţurile Petrom ar putea fi sensibil mai mici, ceea ce ar face ca Petrom să nu mai aibă profituri record, la fel ca în trimestrul întâi, şi nu ar afecta compania. Dacă Petrom ar avea o strategie mai prudentă, atunci şi celelalte companii ar avea pre-ţuri mai mici“, a fost reacţia ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, în opinia căruia companiile petroliere ar putea scădea preţurile la pompă cu 5%-10%. Abordarea şefului finanţelor pare simplistă în condiţiile în care autorităţile nu mai controlează resursele de petrol ale României, iar singurul mecanism prin care statul poate interveni este cel fiscal.
La un nivel apropiat de 200 de dolari pe baril, o scădere a accizelor pentru a tempera creşterea preţului la pompă nu duce la diminuarea veniturilor bugetare deoarece se măreşte valoarea accizată.
Analiştii economici consideră că şi alte măsuri de ordin fiscal ar fi potrivite. „Există aşa-numitele proceduri de impozitare a profiturilor excepţionale, care se practică şi pe alte pieţe, iar acestea nu contravin reglementărilor europene“, precizează preşedintele AOAR. „Legea energiei regenerabile, reducerea accizelor şi impozitarea suplimentară a profiturilor companiilor petroliere sunt trei măsuri care trebuie luate urgent, în caz contrar vom înregistra un impact dur al evoluţiei preţurilor asupra economiei româneşti. De controlul rezervelor de care amintea ministrul finanţelor nu poate fi vorba, pentru că nu prea mai avem ce rezerve să controlăm“, avertizează Pogonaru. „În momentul în care creşterea preţurilor se va duce în inflaţie nu prea mai rămâne mare lucru de făcut, mecanismele de intervenţie sunt aproape inexistente“.
Bătăi de cap pentru BNR
Presiunea asupra inflaţiei, care deja a depăşit ţinta Băncii Naţionale, ar veni din toate sectoarele economice. „Dincolo de efectele de moment ale barilului la 200 de dolari este important dacă această cotaţie va fi temporară sau preţul se va stabiliza în această zonă“, spune Lucian Anghel, economist-şef al BCR. În acel moment, toată povara va cădea în spatele BNR, crede şi Daniel Dăianu, care arată că la noi inflaţia nu vine din cererea prea mare, ci din costuri, de aceea crede că banca centrală „va avea mult de tras“. De cealaltă parte, companiile petroliere, luate la puricat de către analişti, au intrat în „silenzio stampa“.
Contactaţi de Capital, oficialii SNP Petrom nu au dorit să facă nici un comentariu pe această temă, susţinând că o cotaţie de 200 de dolari pe baril este doar o speculaţie. Acelaşi refuz a venit şi din partea Grupului Rompetrol.
Speculatorii fac legea pe piaţa petrolului
„Comisia Europeană nu ar accepta niciodată reducerea accizelor pe o piaţă, deoarece aceasta ar permite transferul petrolului pe alte pieţe“, comentează Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil România. Declaraţia ministrului Vosganian este percepută ca fiind strict electorală, deoarece reducerea marjei de profit nu este decât o măsură pe termen scurt. „Tocmai asta e problema cu rezervele de ţiţei ale Petrom, a fost o decizie politică la momentul vânzării companiei, pentru care nu este şi nici nu ar trebui făcută responsabilă OMV“, spune Tampiza.
Referitor la impozitarea suplimentară a profiturilor, acesta aminteşte de cazul Rusiei, unde există o măsură similară, arătând că „90% din veniturile Lukoil se duc la stat“. De altfel, soluţionarea problemei nu se află în terenul companiilor petroliere, fiind o decizie care trebuie luată prin consens la nivel internaţional. „Mecanisme există şi ele trebuie doar puse în aplicare, în sensul limitării speculaţiilor în tranzacţiile futures cu ţiţei, pentru că, în opinia mea, această evoluţie a preţurilor este speculativă în proporţie de 80% şi doar în mică parte este datorată majorării cererii“. Pe de altă parte, admite reprezentantul industriei petroliere, producţia anuală de ţiţei este de 85 de milioane de barili, iar cererea a ajuns la 87 de milioane de barili, „Pe termen lung, sigur că tendinţa este de creştere a preţurilor. De aceea, eu cred că ar trebui să facem ceea ce tocmai a făcut Rusia, unde Putin a anunţat adoptarea în regim de urgenţă a unor legi care să stimuleze investiţiile în descoperirea de noi zăcăminte de ţiţei“, adaugă directorul general al Lukoil România. „Pe termen lung, trebuie să investim în restabilirea rezervelor“.
Cauzele şocului: resursele la limită şi consumul energetic subvenţionat
Primii care au vorbit despre un orizont de 200 de dolari pentru preţul petrolului au fost analiştii agenţiei Bloomberg, în ianuarie anul acesta, dar n-au fost luaţi în serios. În ultimele două luni, preţul s-a majorat cu 25%, până la 135 de dolari barilul, şi super-şocul petrolier a fost amorsat.
Un preţ de 150-200 de dolari per baril pare să devină tot mai plauzibil în următoarele 24 de luni, deşi pragul cel mai de sus al preţului petrolului şi durata acestui ciclu de creştere rămân nişte mari necunoscute – declara la începutul lunii mai Arjun Murti, economist la Goldman Sachs. Aprecieri similare au mai făcut analiştii de la Deutsche Bank, de la CIBC World Markets şi preşedintele OPEC, în timp ce majoritatea comentatorilor iau această proiecţie ca referinţă validă în evaluările lor.
Deşi iniţial proiecţia viza anul 2010, analiştii cred că şocul se va produce până la sfârşitul anului. Prin analogie cu crizele energetice anterioare, noul şoc petrolier va angrena economia mondială într-o recesiune mai lungă şi mai profundă decât cele ciclice. Ea ar putea dura până la cinci ani, şi se va manifesta prin căderi dramatice în anumite sectoare, precum şi un şomaj care va tinde către 20%. În cel mai bun caz, primele semne de înviorare ar apărea după doi ani, dar revenirea preţului petrolului în limite normale va mai întârzia. Prognoza Goldman Sachs pentru 2012 situează preţul la 75 de dolari barilul.
Previzibilul şoc petrolier combină cauzele legate de tehnologie şi consum, care au acţionat în cazul crizei petroliere din 1973, cu cele legate de securitatea resurselor, care au prevalat în criza din 1979, declanşată ca urmare a revoluţiei iraniene şi a războiului dintre Iran şi Irak. Şi din acest motiv, comentatorii l-au botezat deja „super-şocul petrolier“.
Deşi speculatorii sunt acuzaţi deschis pentru spirala preţului petrolului, problema de fond este aceea că producţia de ţiţei a stagnat în ultimii patru ani la 84 de milioane de barili pe zi, în timp ce cererea globală s-a majorat constant cu 1% pe an, impulsionată de creşterea economică a ţărilor emergente, îndeosebi a Chinei şi Indiei.
Capacitatea de producţie a furnizorilor majori din piaţă este la limită, aportul unora dintre ei (Mexic, Venezuela) s-a diminuat considerabil, alţii (Indonezia şi Marea Britanie) au ieşit din clubul primilor 15 producători mondiali, în Nigeria şi Irak se operează mult sub potenţial din cauze politico-militare. Iar pe 28 aprilie a.c., Moscova anunţa că Rusia a ajuns la limita de sus a capacităţii sale de producţie şi că aportul său la oferta globală va începe să scadă. La acestea se adaugă declinul dolarului, care a alimentat creşterea preţurilor şi a ieftinit materiile prime pentru clienţii non-americani, stimulând investiţiile pe bursele de mărfuri ca protecţie împotriva inflaţiei.
Despre rolul monedei americane în ecuaţia şocului petrolier, preşedintele în exerciţiu al OPEC, algerianul Chakib Khelil, spunea că o întărire a acesteia cu 10% va antrena o reducere a preţului ţiţeiului cu 40%.
Totodată, majoritatea analiştilor sunt de părere că, dacă ar putea fi anihilate efectele speculaţiilor de pe piaţă şi devalorizării dolarului, preţul corect al barilului de petrol s-ar situa în jurul a 85 de dolari. Subvenţionarea preţurilor la benzină şi motorină în ţările emergente (în frunte cu China şi India), corectate în jos cu 20%-45% faţă de preţul de pe piaţa liberă, permite o creştere economică imună la costurile energetice şi alimentează spirala preţului ţiţeiului. O filosofie similară, taxarea la minimum a carburanţilor, cu aceleaşi efecte, funcţionează însă şi în SUA, unde consumul per capita de produse petroliere este de trei ori mai mare decât în Europa. Ca întotdeauna, cheia problemei energetice se află în tehnologie şi în politici. Şi tot ca de obicei, soluţiile sunt căutate doar în vremuri de criză.
35% din creşterea cererii globale de petrol în ultimii cinci ani se datorează Chinei, al cărei consum per capita
s-a triplat în 20 de ani, iar consumul total l-a depăşit pe acela al SUA
850 de milioane de autovehicule formează flota de maşini a planetei, iar dintre acestea 98% sunt alimentate cu hidrocarburi. Anual, 70 de milioane de noi vehicule intră în trafic
Chiar şi fără speculaţiile futures cu ţiţei, preţul acestuia creşte pe fondul cererii din ce în ce mai mari. În prezent, deficitul dintre cerere şi ofertă este de circa 2 milioane de barili pe an. Potrivit analiştilor, eliminând surplusul speculativ şi ţinând cont de deprecierea dolarului, preţul real al barilului ar fi în acest moment de circa 85 de dolari.
Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008
