Situația din spitalele din România devine din ce în ce mai dramatică. În prezent sunt peste o mie de pacienți care ar trebui să ajungă în secții Covid – secții normale sau de terapie intensivă, însă nu mai e niciun loc liber. Medicii spun că zilnic văd scene dramatice. În București și Iași, spitalele sunt pline.
Ambulanţele cu bolnavi de COVID stau la coadă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti. În curte a fost amenajat un cort în care să fie îngrijiți pacienții, pentru că în spital nu mai e niciun loc liber. Aceeași situație dramatică este și la Iași.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus joi că „România e acum în scenariul Italiei”.
În fiecare minut, în curtea Spitalului Sfântul Pantelimon din București intră câte o ambulanță. Joi, curtea unității sanitare este plină de echipaje ale ambulanței și de tuburi de oxigen.
Medicii spun că zilnic văd scene dramatice în spital. Ei povestesc că pacienții se uită unii la alții ca să vadă care are mai mare nevoie de masca de oxigen. Dacă unul se simte mai bine, îi dă masca lui pacientului care este în stare mai gravă.
Cei care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe, dacă se simt mai bine, le spun medicilor că nu vor să fie transferați la alte spitale din alte părți ale țării.
La Spitalul Sfântul Pantelimon e și o morgă mobilă.
În curtea spitalului este și un centru de vaccinare, dar în câteva ore, o singură persoană a venit să întrebe unde se poate vaccina. Aspectul este relevant, deoarece 95% dintre pacienții care ajung în spital cu forme medii sau grave sunt nevaccinați.
În prezent, în România sunt peste o mie de pacienți care ar trebui să ajungă în secții Covid – secții normale sau de terapie intensivă. În ATI însă nu mai e însă niciun loc liber.
Situația este dramatică și la Iași
Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, a spus, joi, că nu mai sunt locuri în spitalele din Iași nici pentru persoanele care nu au nevoie de oxigen.
„Persoanele simptomatice care nu au nevoie de oxigen nu au loc în spital. Acum am discutat cu Spitalul CFR, cu Spitalul de Recuperare, cu Spitalul de Boli Infecțioase, să vedem, să evalueze care dintre cazuri ar putea fi externate ca să mai preluăm din UPU, care este plină. Nu mai știu câte zeci sunt acolo”, a spus dr. Cepoi, la Digi24.
Potrivit acestuia, la Spitalul de Boli Infecțioase sunt în prezent încă 5 ambulanțe cu pacienți care au nevoie de oxigen, dar există niciun loc în spital pentru ei.
„Stau în continuare în ambulanțe până când o să reușim să găsim un loc în altă parte. Azi-noapte, la ora 2.30 erau 7 ambulanțe în curtea spitalului de Boli Infecțioase. Pacienții au fost puși în ambulanțe pentru transport victime multiple câte doi până când s-a reușit să găsim locuri în UPU la Militar și la Spitalul de Neurochirurgie din locurile pentru pacienții non COVID”, a declarat dr. Vasile Cepoi.
În judeţul Iaşi au fost confirmate până miercuri 51.449 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, din care 614 în ultimele 24 de ore. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 94 externări și s-au înregistrat 11 decese, numărul deceselor de la debutul pandemiei fiind de 1.096.