Comisia Europeană ar putea aviza în următoarele două săptămâni schema de sprijin prin care marii consumatori de electricitate sunt scutiţi de la plata unei părţi a certificatelor verzi, potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Schema de sprijin are o valabilitate de 10 ani. Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat este 300, iar bugetul total estimat alocat schemei de ajutor de stat este de 750 milioane euro.
“Sperăm să primim un răspuns de la Comisia Europeană la mijlocul lunii septembrie. Nu ne aşteptăm la obiecţii de la Bruxelles, pentru că autorităţile române au urmat principiile din ghidul european elaborat în acest sens”, a precizat Chiriţoiu pentru Agerpres.
Guvernul a adoptat, în iunie, Hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
Hotărârea de Guvern are la bază principiile enunţate în documentul elaborat de Comisia Europeană – “Orientări privind ajutoarele pentru mediu şi energie pentru perioada 2014 – 2020” şi prevede exceptarea parţială a industriei electrointensive de la contribuţia aferentă promovării resurselor regenerabile de energie.
Exceptarea se realizează diferenţiat, în funcţie de electro – intensitatea operatorilor economici (care sunt costurile cu energia din costurile totale): 85% în cazul unei electro – intensităţi mai mari de 20%, 60% în cazul unei electro – intensităţi de 10 – 20% şi 40% în cazul unei electro – intensităţi de 5 – 10%.
Pot beneficia de exceptări, în baza schemei de ajutor de stat, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la dată solicitării, printre altele, următoarele criterii de eligibilitate: nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat, punerea în aplicare, pe baza auditurilor energetice, a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice, menţinerea locurilor de muncă pe durata schemei precum şi nedisponibilizarea pe respectiva perioadă a mai mult de 25% din numărul angajaţilor, încheierea de parteneriate cu instituţiile de învăţământ pentru creşterea pregătirii profesionale şi atragerea de personal calificat.
Autoritatea responsabilă de administrarea schemei de ajutor de stat este Ministerul Economiei.
Sursa: Agerpres