Dacă vrei să te dezvolţi, atunci când alţii îşi închid afa­ce­­rea, UE îţi dă bani să-ţi completezi echipa. Finanţarea se acordă pentru angajarea şomerilor, atât din mediul rural, în special a celor trecuţi de 50 de ani şi fără calificare profesională, cât şi a acelora cu a căror capacitate de muncă este afectată de un handicap.

Cele două scheme de ajutor de stat au bugete estimative generoase: 24 de milioane de euro pentru ocuparea forţei de muncă din mediul rural (firma putând activa şi în mediul urban) şi 17,5 milioane de euro cu titlu de sprijin financiar pentru recrutarea şomerilor şi a persoanelor cu handicap. Proiectele sunt finanţate în cadrul programului operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane. Una dintre condiţii este ca angajările să nu se facă pe posturile vacantate prin demitere. Schemele se aplică până la sfârşitul acestui an, în limita fondurilor alocate, pe principiul „primul venit, primul servit“. Durata implementării proiectelor este de maximum 36 de luni.

Ce firme pot solicita finanţare?

214-52637-26_somer_shutterstock_21.jpgPot depune cerere de finanţare atât întreprinderile mici şi mijlocii, cât şi societăţile mari. Acestea din urmă trebuie să dovedească că ajutorul are un efect stimulativ. Pentru a obţine fondurile comunitare, societatea comercială trebuie să nu se afle în insolvenţă sau lichidare, să nu aibă datorii la bugetul de stat, la bugetele speciale sau la cele locale, să nu se numere printre firmele aflate pe „lista neagră“ a Comisiei Europene (cu alte cuvinte, să nu se afle în situaţia de a trebui să ramburseze statului un ajutor declarat incompatibil de către Comisia Europeană), iar reprezentantul legal al companiei să nu fi fost condamnat pentru fraudă, corupţie sau alte activităţi ilegale.  Nu pot solicita finanţare companiile din sectorul cărbunelui.

Ajutorul se acordă sub formă de finanţări nerambursabile în una sau mai multe tranşe, a căror valoare se actualizează în momentul acordării ajutorului.

Societatea trebuie să garanteze că încadrarea fiecărei persoane este continuă, pentru cel puţin 12 luni în cazul persoanelor care nu au avut un loc de muncă de peste doi ani, iar în cazul celor cu dizabilităţi, pentru cel puţin 24 de luni. Dacă perioada de ocupare a forţei de muncă este finalmente mai mică de un an şi, respectiv, de doi ani, ajutorul se reduce proporţional.

Acte necesare

Dosarul solicitantului va conţine:

– cererea de finanţare, care se completează şi se transmite electronic, accesând site-ul www.fseromania.ro şi se depune înainte de angajarea persoanelor respective;

– date economico-financiare care să  demonstreze că solicitantul nu este o companie în dificultate, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere a administratorului în acest sens;

– lista activităţilor şi costurile eligibile aferente proiectului pentru care se solicită ajutor de stat;

– informaţii privind creşterea netă a numărului de lucrători defavorizaţi sau cu handicap încadraţi în muncă drept urmare a acordării finanţării nerambursabile.

Cererile depuse sunt selectate pentru finanţare în urma unei evaluări efectuate de către evaluatori independenţi. Depunerea cererilor se face continuu.

După evaluarea cererilor de finanţare, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane va cere beneficiarilor să prezinte documente care să ateste că informaţiile furnizate prin cererea de finanţare sunt reale. În sfârşit, într-o ultimă etapă, se procedează la monitorizarea implementării proiectelor în conformitate cu prevederile din contractele de finanţare.

214-52638-26_atentie_shutterstock_21.jpgClauză Se acordă 50% din suma aferentă costurilor salariale pe o perioadă de maximum 12 luni de la recrutare. Dacă lucrătorul a fost în şomaj cel puţin doi ani, firma primeşte 50% din costurile salariale pentru maximum 24 de luni de la angajare.

Avantaj În cazul persoanelor cu handicap, se alocă 75% din suma aferentă costurilor salariale pentru primele 24 de luni de la angajare. Costurile suplimentare generate de adaptarea spaţiului la nevoile persoanei cu handicap se acoperă integral.

2 mil. de euro este valoarea maximă a a­jutorului acordat unei firme care solicită finanţare prin aceste scheme. Limita minimă este de 10.000 euro