România în Schengen cu aeroporturile. Conform anunțului, românii nu vor mai fi supuși controlului la tonetele de frontieră. Ei vor putea merge direct către porțile de îmbarcare fără a mai fi necesară oprirea pentru verificări.

Cu toate acestea, polițiștii de frontieră vor continua să efectueze verificări aleatorii și inopinate în aeroporturi. Astfel, vor asigura respectarea legii și prevenirea de activități ilegale.

Procesul de călătorie va fi simplificat

Inspectorul general a subliniat că nu vor exista obligații suplimentare pentru pasageri și că procesul de călătorie va fi simplificat. Polițiștii de frontieră vor rămâne prezenți în incinta aeroporturilor pentru a desfășura activități de verificare, în special în cazul unor suspiciuni sau riscuri identificate.

Aceste acțiuni vor fi realizate pe baza analizelor de risc și a unor suspiciuni rezonabile. Ele vor include verificarea identității și a situației legale a persoanelor, precum și prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

”Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti este unul din cele 17 aeroporturi pe care, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.

Începând cu 31 martie anul curent, cetăţenii care călătoresc în statele din Spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare. Subliniez faptul că în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligaţie suplimentară”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, duminică.

Polițiștii de frontieră vor face controale inopinate

Polițiștii de frontieră vor fi echipați cu dispozitive mobile de control pentru a efectua aceste verificări. Ei vor acționa în conformitate cu legislația în vigoare în cazul confirmării unor suspiciuni. În cazul în care persoanele sunt urmărite național sau internațional sau au comis infracțiuni, vor fi luate măsuri legale adecvate.

Persoanele identificate ca fiind implicate în activități ilegale vor fi supuse procedurilor legale. În cazul acestora, va avea loc inclusiv întocmirea actelor premergătoare cercetării penale și predarea către autoritățile competente.

romania, spațiul schengen
SURSA FOTO: Dreamstime

Condițiile de călătorie pentru minori începând cu data de 31 martie

Au fost prezentate și condițiile de călătorie pentru minori începând cu data de 31 martie.

Inspectorul general al Poliției de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, a subliniat că, similar adulților, cetățenii români minori nu vor mai fi supuși controlului la frontiera aeriană. Ei vor putea merge direct către poarta de îmbarcare fără a fi necesară oprirea la tonetele de control.

Minorii nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar. Ei vor putea călători în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.

Documentele necesare la ieșirea din țară pentru cei mici

El a detaliat documentele necesare la ieșirea din țară pentru minorii care călătoresc în diferite situații. Astfel, dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană, sunt necesare documentul de călătorie valabil. Mai e nevoie și de acordul celuilalt părinte în cazul în care călătorește doar cu unul dintre părinți. Sau acordul ambilor părinți în cazul în care călătorește cu o altă persoană decât părintele.

Pentru minorii care călătoresc neînsoțiți și au peste 16 ani, documentele necesare includ documentul de călătorie valabil și acordul din partea ambilor părinți.

Nu mai este nevoie de certificatul de cazier judiciar în format fizic

Polițiștii de frontieră pot efectua verificări aleatorii în incinta aeroportului pentru a se asigura că cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare. În cazul în care se constată că aceștia nu au documentele corespunzătoare, nu li se va permite ieșirea din țară. De asemenea, însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic.

Acesta va putea fi consultat electronic de către polițistul de frontieră. Cu toate acestea, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni grave, acestuia nu i se va permite să iasă din țară împreună cu minorul.

Ce se întâmplă în cazul deplasărilor către state non-Schengen

Pentru călătoriile către state non-Schengen, atât pentru adulți, cât și pentru minorii români, condițiile rămân neschimbate. Verificarea documentelor se va efectua la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.

Inspectorul general al Poliției de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, a subliniat pregătirea instituției pentru integrarea în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă începând cu data de 31 martie. În plus față de măsurile de organizare pentru protecția cetățenilor, în special a minorilor români, au fost luate și măsuri pentru a facilita trecerea frontierei pentru cei care călătoresc în statele non-Schengen.

Una dintre aceste măsuri constă în relocarea porților automate de control, o soluție modernă care permite procesarea rapidă a unui număr mare de cetățeni europeni care călătoresc către state din afara Spațiului Schengen. Aceste porți automate sunt deosebit de utile, având în vedere fluxul mare de călători de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Anul trecut, acesta a fost tranzitat de aproximativ 15 milioane de persoane, cu o medie de 43.000 de persoane pe zi în sezonul estival.