Recalcularea pensiilor sau „păcăleala pensionarilor”?
Senatorul PSD Florian Bodog dă asigurări că „nu a mințit nimeni” referitor la recalcularea pensiilor. De la bun început s-a spus că pensiilor vor crește diferențiat. Nu a spus nimeni că „toată lumea va lua același procent.”
„Este adevărat că de la început s-a spus că vor exista creșteri diferențiate ale pensiilor. Nu a mințit nimeni, nu a spus nimeni că toată lumea va lua același procent. Nu știu care este situația în ceea ce privește greșelile semnalate însă ele vor trebui remediate.
Nu cred că există astfel de situații și nu am informații că vor exista astfel de situații. Ce știu eu este că această recalculare a pensiilor este una care era necesară. Erau pensionari care trăiau la limita subzistenței, care nu mai reușeau să își plătească medicamentele, nu reușeau să asigure necesarul pentru traiul zilnic și cred că acolo trebuia intervenit de urgență.
Dacă ne dorim transparență și să informăm oamenii cu ceea ce se întâmplă, da era necesar să informăm oamenii în ceea ce privește aplicarea acestei legi. Cred că ăsta este scopul de bază și scopul care atinge zona socială a pensionarilor”, a explicat el în cadrul emisiunii TV „News Pass” de pe B1 TV.
Recalcularea pensiilor ar face mai mult rău decât bine
Declarația sa a fost făcută la câteva zile după ce experta în pensii și salarizare Dorina Barcari a spus că recalcularea pensiilor în două etape ar putea să creeze probleme în sistemul de pensii publice.
În prima etapă a recalculării pensiilor, se va aplica o nouă formulă care folosește o valoare punctuală de referință de 81 de lei. În a doua etapă, vor fi luate în considerare și veniturile din sporuri, premii, ore suplimentare și alte perioade asemănătoare. Problema este legată de cele două etape de recalculare a pensiilor.
Prima etapă este relativ simplă. Ea implică adunarea punctelor realizate și a eventualelor puncte suplimentare. Suma rezultată se înmulțește cu 81. Aceasta etapă se desfășoară rapid, dar perioadele asimilate și suplimentare nu ar trebui incluse în aceste calcule. Acest lucru ar putea duce la confuzii și erori, care ulterior vor fi corectate prin reținerea sumelor de la pensionari și scăderea pensiilor. Pe scurt, separarea acestor perioade din calcule va crea mari încurcături.
În a doua fază de recalculare, trebuie incluse toate veniturile contributive, chiar dacă unele sunt deja în dosare și altele nu au fost încă aduse la dosar. Problema este că, acum, se discută despre veniturile permanente și nepermanente. Totuși, din anul 2011 nu ar mai fi trebuit să se folosească aceste noțiuni, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), cunoscută sub numele de Decizia 19.
Această decizie a stabilit că noțiunea de venituri permanente și nepermanente, introdusă în 2002 printr-o lege ordinară, nu este corectă pentru că ea contravine unei legi organice. Astfel, toate documentele referitoare la veniturile nepermanente ar fi trebuit să fie deja valorificate.