Raluca Turcan a dezvăluit principalul obiectiv al legii pensiilor
Luni, pe data de 19 august, Raluca Turcan a spus că principalul obiectiv al recalculării pensiilor a fost eliminarea inechităților din sistemul de pensii. Aceasta a explicat că prin recalculare, practic, se reajustează pensiile cu o contributivitate mai mare, inclusiv prin considerarea unor noi factori, precum acordul global sau al treisprezecelea salariu.
„Pentru toţi pensionarii din România cresc în momentul indexării, prin recalculare se urmăreşte introducerea echităţii pe bază de contributivitate. Încă de când am introdus reforma pensiilor în PNRR principiul a fost: la muncă egală şi contribuţie egală să fie pensie egală, pentru păstrarea echităţii în sistemul de pensii. (…) Prin recalculare, practic, se reajustează pensiile care au avut contributivitate mai mare, inclusiv prin luarea în calcul a unor noi factori cum ar fi acordul global sau al treisprezecelea salariu”, a declarat ea la Digi24.
Fostul ministru al Muncii a adăugat că legea în baza căreia de face recalcularea „face dreptate pentru cei care au rămas în urmă prin modificările succesive care au abătut calcularea pensiilor pe principiul contributivităţii”.
Decizii de pensii, retrase
Amintim că tot luni, mai multe decizii de pensii au fost retrase. Mai exact, au fost găsite erori în cazul pensiilor pentru urmași și al celor comunitare. În anumite județe din țară, difuzarea deciziilor ar fi fost suspendată.
Senatorul PSD Bogdan Matei a explicat că problemele ar fi fost cauzate de defecțiuni ale softului responsabil cu livrarea informațiilor.
„Eu înțeleg în felul următor, că avem un soft și la nivelul livrării de informații pentru funcționalitatea acestui soft, am avut o problemă.
Pentru că dacă mă gândesc, n-am cum să dau vina pe acest soft pentru că el nu livrează decât ceea ce s-a încărcat în acest soft, iar în ceea ce privește livrarea de informații, la nivelul celor care au lucrat în spațiul comunitar, cred cu tărie că e nevoie de o updatare pentru că aici lucrurile sunt foarte clare. Nu ai cum să retragi ceva dintr-o eroare de soft, ci dintr-o eroare de livrare de informații. Eu sper ca această problemă să se rezolve cât mai repede și sper ca în justiție să avem tot mai puține procese.
Îmi este foarte greu să cred că nu vom avea, dar am speranța că vor fi foarte puține procese”, a declarat el la B1 TV.
În aceeași zi, directorul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a admis posibilitatea apariției unor erori în unele dintre deciziile de recalculare a pensiilor. El a subliniat că aceste erori pot fi revizuite și contestate, iar instituția este pregătită să ofere clarificări și să corecteze orice greșeli. În plus, numărul angajaților de la Casele de Pensii a fost crescut pentru a asigura suport și explicații detaliate celor care au nevoie de asistență. Mai multe puteți citi aici.