cap persoanelor in cauza. Cum birocratia in Romania este mare, nu este deloc usor si nici ieftin sa-ti schimbi numele. Trebuie sa completezi o gramada de formulare, sa alergi intr-o gramada de locuri, sa stai la cozi si sa platesti aproape salariul mediu pe economie pentru a-ti vedea noul nume pe toate actele pe care le detii. Dupa ce s-au rezolvat toate problemele legate de acte, daca esti client al unei banci incepi sa te intrebi daca vei trece din nou prin aceeasi experienta, ca doar „banca nu te iarta” si cine stie cu ce „amenzi” sau comisioane ascunse te trezesti ca trebuie sa platesti. Surprinzator, banca, in aceasta situatie iarta! Cel putin pana in acest moment. Indiferent de situatia in care va aflati (aveti un cont curent, cont de economii, de credit sau sunteti beneficiarul vreunui serviciu de Internet sau mobile banking) nu trebuie sa platiti nici un leut pentru a vi se actualiza datele. Trebuie doar sa va duceti la banca cu toate documentele (atat in original, cat si cu o copie a acestora) care dovedesc schimbarea de nume si sa cereti modificarea numelui. Singurele inconveniente care s-ar putea sa apara ar fi consumul de timp si statul la cozi, dar poate sunteti norocosi sau va duceti la o ora la care banca este mai putin aglomerata. Totul pare perfect. Dar…Orice regula are si o exceptie; in aceasta situatie exeptia o constituie comisionul perceput detinatorilor de carduri daca acestia doresc emiterea unui card pe noul nume si renuntarea la cel pe vechiul nume. „Nu este obligatoriu ca un client care si-a schimbat numele sa-si schimbe si cardul, deoarece o persoana se identifica in fata operatorilor bancari cu actele de identitate (buletin de identitate sau pasaport) si cu semnatura proprie. Chiar daca aceasta si-a schimbat numele (si/sau adresa) raman, din punctul de vedere al bancii, celelalte coordonate care nu pot fi schimbate (data si locul nasterii, codul numeric personal, numele parintilor, numele de fata al mamei)”, ne spune Cristian Radu, Promotion Manager la Piraeus Bank.Insa este recomandabil ca aceasta schimbare de card sa fie efectuata intrucat pot aparea probleme pe viitor. „De exemplu, un comerciant poate cere posesorului cardului actul de identitate si, observand diferenta de nume, pot aparea anumite suspiciuni si chiar refuzul de a accepta plata cu cardul. La ATM insa, procedurile nu se modifica o data cu schimbarea de nume”, adauga Renate Roca, de la Banca Transilvania.Daca ati decis ca este mai bine sa faceti si aceasta modificare trebuie sa stiti ca veti mai plati inca o data taxa de emitere corespunzatoare tipului de card pe care il detineti. Daca nu ati reusit sa va schimbati buletinul puteti incerca sa folositi in continuare vechea carte de identitate pe vechiul nume pentru a va legitima la banca, intrucat nu sunt multi cei care se intreaba de ce aveti buletinul gaurit. Dar chiar daca s-a observat si acest amanunt puteti spune ca actul de identitate mai este inca valabil, deoarece va aflati in perioada celor 15 zile de cand v-ati schimbat numele. Metoda merge sigur, este verificata! Mult mai simplu si fara nici un cost suplimentar se rezolva problema daca s-a produs doar o schimbare de adresa. Clientul bancii, indiferent care este acesta, va completa o cerere prin care solicita actualizarea adresei. Evident, serviciul este gratuit in acest caz intrucat nu este necesara inlocuirea cardului, putandu-l utiliza pe cel vechi in continuare pana la data expirarii.
Ce acte sunt necesare
1. La schimbarea de nume in urma casatoriei:
· actul de identitate sau pasaportul
· certificat de casatorie
· cerere tip in functie de modificarea operata
2 La schimbarea de nume in urma divortului:
· actul de identitate sau pasaportul
· hotararea de divort
· cerere tip in functie de modificarea operata
3. La schimbarea de nume pe cale administrativa:
· actul de identitate sau pasaportul
· un exemplar din Monitorul Oficial in care a fost publicata schimbarea numelui si prenumelui
· cerere tip in functie de modificarea operata.
Cat costa schimbarea numelui la banca
BRD
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: Maestro/Visa Classic/card valuta: 55.000 lei /85.000 lei /5 USD
BCR
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: intre 0 si 125.000, lei functie de tipul cardului
Banc Post
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: intre 30.000 si 100.000 lei, functie de tipul de card
ING BANK
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: date indisponibile
HVB BANK
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: echivalentul a 10 euro
Piraeus Bank
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card Visa Electron/ Visa Classic: 4 USD/6 USD (se poate pastra si cardul vechi pana la expirarea acestuia)
Banca Transilvania
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: 95.000 lei, indiferent de tipul de card
Volksbank
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: intre 75.000 si 150.000 lei in functie de tipul de card
Banca Romaneasca
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: intre 35.000 si 100.000 lei, in functie de tipul de card
Raiffeisen Bank
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: intre 0 si 100.000 lei, in functie de tipul de card solicitat
Emporiki Bank
· Comision actualizare date pentru cont curent/cont de economii/credit: zero
· Cost inlocuire card: echivalentul a 0,75 USD.